Mănăstirea Țigănești a fost întemeiată, pe la 1725, de boierul Lupu Dencu și de răzeși din comuna Cobalca (acum Codreanca), care au construit o biserică de lemn, pentru a-i ascunde pe creștinii din apropiere de invaziile tătarilor.
În 1846, pe locul bisericii de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost construită una de piatră, sub cârmuirea egumenului ieromonah Victor, cu bani adunați de la creștini. A doua biserică, cu hramul Sfântul Nicolae, a fost construită în 1840, în stil moldovenesc, cu ajutorul unor creștini și în mare parte din banii donați de un negustor din Chișinău.
Întâiul stareț al mănăstirii Țigănești a fost ieromonahul Samuil. El a lăsat călugarilor o diată cu iscălitura lui, în care menționează unde e hotarul moșiei, cum l-au prins tătarii și i-au luat documentele și lucrurile mănăstirești. Nu se cunoaște perioada în care a stărețit el. De asemenea, nu se știe cine a stărețit în anul 1800.
Ieromonahul Tarasie a stărețit în anii 1800-1804.Pe la 1803 apărut un conflict între proprietarul Roset şi călugări în privinţa moşiei mănăstirii.
Ieromonahul Teodosie a stăreţit în perioada 1804-1806 .
Ieromonanul Macarie a stăreţit între anii 1806-1816.El a pornit un process de judecată cu medelnicerul Lupu Roset, pentru moşia mănăstirii.
Ieromonahul Arsenie, 1816-1829.
Ieromonahul Daniil, 1829-1835.
Ieromonahul Martirie a stăreţit între anii1835-1840.În vremea lui s-a încheiat procesul de judecată pentru pământ. Moşia a fost câştigată de Lupu Roset, iar mănăstirea a rămas numai cu 48 desetine şi 1.220 stânjeni de pământ.
Egumen Irinei, 1840-1844.
Egumen Victor a stăreţit în anii 1844-1853. În această perioadă a început înălţarea bisericii de piatră cu hramul ,,Adormirii Maicii Domnului” în anul 1846.
Ieromunahul Agatanghel, 1853-1859. În vremea lui s-a încheiat construcţia bisericii.
Ieromonahul Vladimir, 1859.
Egumenul Ghedeon a stăreţit între anii 1860-1872. În vremea lui, Hristofor Carandje Iscrov şi cu alţi ctitori au construit biserica de iarnă cu hramul ,,Sf. Ierarh Nicolae” şi stăreţia la anul 1868. Tot atunci Catrina Petceva din Chişinău a dăruit în anul 1860 mănăstirii o casă în oraşul Chişinău, pe str. Armenească nr.13.
Ieromonahul Sinisie, a fost stareţ între anii 1873-1875, precum şi în perioada 1879-1880. În anul 1879, mănăstirii i-a fost dăruit un loc de 35 desetine de pământ de răzeşul Ion Brâncă din satul Hârtopul Mare.
Egumenul Augustin,1875-1879.
Egumenul Ioanichie, a stăreţit în perioada 1880-1884. În timpul stăreției sale, a fost zidit corpul de chili de piatră, cu trapeză şi bucătarie.
Egumenul Isaia, 1884-1886.
Ieromonahul Teodorit, a stăreţit în perioada 1886-1896. Mănăstirea dispunea de o bibliotecă în cărţi româneşti şi ruseşti.În timpul cârmuirii lui a fost zidit corpul de chilii de piatră în apropierea porţii. Averea mănăstirii era constituită din 50 desetine de pămănt, 3 mori de apa, livezi şi vii.
Ieromonahul Sevastian fiu de dascăl, a cârmuit mănăstirea între anii 1892-1894. În această perioadă Grigore Vitu din satul Ţigăneşti a dăruit mănăstirii în anul 1893 un loc de pământ arabil.
Egumenul Ioan, 1894-1897.
Ieromonahul Macarie, 1897-1898.
Arhimandritul Antim, 1898-1900.
Egumenul Sinesie, a stăreţit între anii 1900-1909. În timpul lui a fost zidit corpul cel mare de case de piatră. Afost cumpărată o vie de 3 desetine pe moşia Ţigăneşti. În 1903 Sava Bărbuţă şi Simeon Garnati din s. Ţigăneşti au dăruit mănăstirii un lot de pământ arabil. De asemenea, în 1908, Teodor Ţaca la fel a dăruit sfântului locaş un lot de pământ.
Egumenul Teodosie, a stăreţit în perioada 1909-1912. Prin stăruinţa lui au fost cumpărate 12 desetine de pădure şi s-a construit un corp de case pentru pelerini (arhondaric).
Ieromonahul Agatanghel, 1912-1916. În această perioadă mănăstirea a primit 12desetine de pădure de le Vasile Bodi, avocat din Chişinău.
Ieromonahul Augustin, a fost stareţ al mănăstirii 1916-1918.
Ieromonahul Achepsim, a fost rânduit stareţ în anul 1918-1920.
Următorul stareţ al acestei mănăstirii a fost protesinghelul Dosiftei Vârlanu, care a fost numit în această funcţie, probabil în anii 1920-1921.
Despre situaţia mănăstirii în anii 1924-1936 nu avem deocamdată înformaţii suficiente.
Arhimandritul Ioachim Burlea din localitatea Bravicea a fost numit stareţ al mănăstirii după 1940.
În timpul celui de-al II-lea război mondial, aici au fost înmormântați sute de ostași căzuți pe câmpul de luptă – români, nemți și ruși.
După război, autoritățile au încercat de câteva ori să închidă mănăstirea. Prima încercare de a pune capăt vieţii monahale a avut loc în anul 1945, pe când era staret Ioachim Burlea, au sosit la mănăstire un căpitan și câţiva militari. Stareţul i-a primit cum se cuvine. Se zice că văzând viaţa de obşte a călugărilor şi munca lor, militarii au lăsat mănăstirea în pace.
Dar, în 1959, autorităţile locale, i-au trimis pe fraţii de ascultare pe la casele lor, iar peste un an au fost prigoniţi și călugării. Starețul Ioachim a fost trimis cu sila, și ieșind ultimul în genunchi până la poarta mănăstirii blestemând regimul comunist și ducându-se în satul natal Bravicea. Toate icoanele şi cărţile bisericeşti, sub pretextul că sunt duse la Hârbovăţ, au fost arse. Cimitirul mănăstirii a fost nivelat. A dispărut şi Cărarea Maicilor, drumul ce unea sfântul locaş cu mănăstirea de maici din Tabăra. Aceste două mănăstiri făceau schimb de mărfuri, îşi acordau ajutor la nevoie.
Unica icoană care sa păstrat este icoana făcătoare de minuni a Sf. Mare Mucenic Pantelimon cu părticică din ale lui sfinte moaşte.Această icoană a fost dăruită de Episcopul Serafim (Ciciagov) de Chişinău şi Hotin în anul1909.
După ce complexul monastic a fost închis, în anii 1960-1961 în clădirile mănăstirești a funcţionat un spital penrtu cei cu handicap fizic. Biserica de vară cu hramul Adormirea Maicii Domnului” a fost transformată în depozit pentru spital, unde se păstrau medicamentele, inventarul, iar în altar, – lengeria. În biserica de iarnă cu hramul ,,Sf. Nicolae” a fost instalat salonul pentru bolnavi.
După 1961 în incinta mănăstirii a funcţionat un spital pentru cei cu handicap mintal. Conducerea spitalului a dispus nivelarea cimitirului mănăstirii. În pronausul bisericii de vară a funcţionat un magazin.
Pentru a şterge din memoria oamenilor orice credinţă în Dumnezeu, în aceşti ani comuniştii au adus între pereţii mănăstirii spitalul de psihiatrie. Acest spital a funcționat până în iulie 1992.
La 8 septembrie 1992 mănăstirea de călugări Țigănești a fost reînființată. Complexul monastic se afla în stare foarte devastată, deoarece nu a mai fost reparat de la închidere. Dar lucrătorii spitalului, rămânând fără serviciu, au furat din mănăstire tot ce au putut, distrugand complexul. În biserica de vară ploua din cauza acoperişului vechi, pereţii bisericii aveau multe crăpături. Chiliile şi alte clădiri din mănăstire necesitau reparaţie capitală.
Primul stareţ al mănăstirii Ţigăneşti, a fost arhimandritul Artemie Bocşa, venit de la mănăstirea Căpriana în 1992, care s-a aflat aici până în anul 1994.
Din 1994 până în 1997 a fost stareț Arhimandritul Donat (în lume Gheorghe Boubătrân).
De pe 09/12/1997 a fost numit cu decret Mitropolitan în funcţie de stareţ Ieromonahul Irinarh (Costru), care din Mila și cu Ajutorul lui Dumnezeu mai bine de 15 ani este stareț al acestei mănăstirii.
În anul 1998 au fost finisate lucrările de reparație a bisericii de vara cu hramul ,,Adormirea Maicii Donmului,,. Biserica este realizată în stil rusesc, având planul dreptunghiular, de dimensiuni mici. Are doua turle în stil gotic, una de-asupra tindei și alta de-asupra naosului. Absidele laterale sunt puțin evidențiate. Interiorul bisericii are delimitări tradiționale. Plafonul bisericii are o forma boltită. În partea superioară a pronaosului se află cafastrul.
La moment pe teritoriul mănăstirii funcţonează 3 biserici. A treia biserică a fost înălâată în anul 2009 în cinstea icoanei făcatoare de minuni a Maicii Monmului ,,Izvorul Tămăduirilor,, în clădirea de de-asupra izvorului.
Mănăstirea are o bibliotecă de cărţi, între care sunt şi cărţi vechi de peste o sută de ani.
