Atât documentele istorice, cât şi cercetările efectuate în ultimele decenii1 arată destul de clar că o mănăstire exista pe aceste meleaguri încă din anii ’20 ai sec. XV. Astfel, în documentul din 10 februarie 14292 acest locaş este menţionat ca „mănăstirea de la Vişnevăţ” (prima menţiune documentară), al cărei egumen era pe atunci Chiprian3. Prima dată el apare într-un act scris la 25 aprilie 14204, când este atestat cu anumite proprietăţi pe aceste meleaguri unde va fi mănăstirea.
Precum reiese din cartea domnească din 1429, mănăstirea de la Vişnevăţ apare ca una situată în centrul unui vast domeniu la obârşia Vişnevăţului, donat de Alexandru cel Bun (1400–1432) soţiei sale Marena. Mai multe decenii mănăstirea s-a aflat în stăpânirea Chiajnei, fiica lui Alexandru cel Bun şi a Marenei, care la 1 aprilie şi 7 mai 14705, după moartea egumenului Chiprian, a donat-o mănăstirii Neamţ. Activitatea îndelungată şi prodigioasă a lui „popa Chiprian” la această mănăstire a făcut ca populaţia din împrejurimi s-o denumească mănăstirea lui Chiprian sau Chipriana – Căpriana, denumire care a trecut în sec. XVI şi în documentele scrise.
Ştefan cel Mare, domn al Ţării Moldovei (1457–1504), dându-se nepot al lui Alexandru cel Bun a continuat să aibă în grija lui mănăstirea de la Vişnevăţ unde a construit prin 1491–1496 o mare biserică de piatră cu hramul Adormirea Maicii Domnului6. Cercetările arheologice pe teren au arătat că biserica a fost zidită pe un loc viran, defrişat de pădure, de unde s-a tras concluzia că anterior mănăstirea cu toate construcţiile ei de lemn era situată pe un alt teren din această zonă geografică7. Se admite, de exemplu, că urmele unui vechi cimitir în aria satului Căpriana din apropiere ar fi chiar vechiul cimitir al mănăstirii Vişnevăţ8, loc care nu a fost identificat până în prezent. Din cauza unor calamităţi naturale (căderi masive de precipitaţii, cutremure) sau a unor erori inginereşti în următoarele decenii tavanul şi acoperişul bisericii au căzut9. La rândul său, Petru Rareş în a doua domnie (1541–1546) a hotărât să renoveze biserica, fapt reflectat în Letopiseţul lui Grigore Ureche10 şi în inscripţia de danie de pe Evanghelia de învăţătură dăruită de voievod şi soţia sa Elena doamna11. Fie Ştefan cel Mare, fie Petru Rareş cu ocazia construirii sau reconstruirii bisericii de piatră, unul – „ctitor” şi altul – „înnoitor”, au acordat Căprianei statut de mănăstire de sine stătătoare12.
Aflarea pentru un timp a mănăstirii Chipriana în subordonarea celei de la Neamţ – mare centru cultural-spiritual şi cărturăresc al Ţării Moldovei – a avut o influenţă binefăcătoare asupra celei dintâi, aici stabilindu-se pentru administrarea averilor călugări învăţaţi de la locaşul sfânt de sub poalele Carpaţilor. Drept urmare, mai mulţi istorici consideră că Letopiseţul lui Eftimie 1541–1552 a fost întocmit la Căpriana13. După cele zidite de Petru Rareş la Căpriana un rol deosebit în istoria locaşului sfânt l-a avut Alexandru Lăpuşneanu (1552–1561; 1564–1568), care a întregit domeniul mănăstiresc cu importante donaţii de moşii14. Vasile Lupu, domn al Ţării Moldovei (1634–1653) care a efectuat reparaţii de proporţii, alţi voievozi din sec. XVI–XVII, care, într-un fel sau altul, au sprijinit Căpriana, au fost înscrişi în Pomelnicul mănăstirii15.
În împrejurări mai puţin fericite, drept urmare a înăspririi stăpânirii otomane, a invaziilor străine, a unor calamităţi naturale, spre sfârşitul sec. XVII mănăstirea Căpriana ajunge la decădere, fapt care îl determină pe Antioh Cantemir (1695–1700; 1705–1707), printr-o carte domnească din 30 ianuarie 1698, s-o închine celei de la Sfântul Munte Athos – Zograf16, crezând că monahii athoniţi vor fi în stare să redreseze situaţia. Spre regret, după un secol de aflare în subordonarea Zografului17, Căpriana ajunge la o şi mai mare ruină şi delăsare, căci călugării bulgari de la Athos care diriguiau mănăstirea moldoveană s-au îngrijit mai mult de buzunarele proprii. Trecerea anilor, dezastrele naturale au agravat şi mai mult situaţia, aşa încât la hotarul sec. XVIII–XIX Căpriana ajunsese într-o stare jalnică. Clopotniţa şi biserica erau în prag de prăbuşire, moşiile în delăsare, veniturile şi cheltuielile se aflau în afara oricărui control al ierarhilor moldoveni. Această stare de lucruri a aflat-o la Căpriana Gavriil-Bănulescu Bodoni în 1808, când a fost numit de autorităţile ruse mitropolit al Bisericii din Moldova.
După încheierea războiului ruso-turc din 1806–1812 şi instituirea unei Mitropolii Ortodoxe la Chişinău în 1813 în frunte cu acelaşi Gavriil-Bănulescu Bodoni, arhiereul basarabean întreprinde o serie de măsuri în vederea renovării din temelii a mănăstirii Căpriana, pe care şi-a desemnat-o drept reşedinţă mitropolitană de vară. În primul rând, el decide, şi reuşeşte în 1813, să treacă locaşul sfânt basarabean din subordonarea mănăstirii Zograf în cea a eparhiei sale. Drept urmare, marea majoritate a veniturilor mănăstirii au început să rămână în visteria Căprianei. În al doilea rând, mitropolitul, prin intermediul economului Gavriil al Căprianei, după ce a întors enormele datorii şi embaticul mănăstirii acumulate de călugării athoniţi, a hotărât să efectueze reparaţii de proporţii la biserica Adormirea şi la alte acareturi ale mănăstirii. Lucrările au fost efectuate între anii 1819–1820 sub conducerea inginerilor arhitecţi Chiril Andrianopolitis şi Ioanichie călugăr, originar din Rusia, adus de înaltul prelat basarabean de la mănăstirea Neamţ. Cei doi arhitecţi au întocmit un plan al lucrărilor de reconstruire18 nedescoperit până în prezent. În conformitate cu planul întocmit, se pare că, la început, arhitecţii, estimând starea edificiului, credeau că vor putea consolida şi repara zidăria. Dintru început au fost demontate acoperişul, tavanul şi părţile superioare ale pereţilor. Pe măsură ce înaintau în lucrări, arhitecţii s-au convins că pereţii bisericii nu erau atât de mult afectaţi, de aceea au recurs la demontarea edificiului doar până la partea de sus a ferestrelor. Fie din cauza timpului limitat (atât Gavriil Bănulescu-Bodoni, cât şi arhitectul Chiril Andrianopolitis erau la o vârstă înaintată şi doreau mult să vadă această acţiune dusă la bun sfârşit cât mai curând), fie din cauza posibilităţilor tehnice şi a materialelor reduse, cei doi au recurs la o serie de modificări (simplificări) ale aspectului arhitectonic exterior şi interior al edificiului. Deoarece arhitecţii erau prea puţin familiarizaţi cu stilul arhitectonic moldovenesc tradiţional (probabil, activând până atunci mai mult în Rusia), refăcându-se biserica Adormirii, aceasta a căpătat ca stil şi aspect arhitectonic preponderent înfăţişare de locaş de cult rusesc. În special, a fost înălţată o turlă pe pridvor în care a fost instalată clopotniţa (anterior clopotniţa avea un edificiu aparte, în apropiere de biserică) şi altă turlă mult mai mare, după modelul clasic rusesc, deasupra naosului. Lucrările au fost finisate către luna august 1820.
Deoarece vechea pisanie a bisericii Adormirea nu s-a păstrat, fie că s-a deteriorat până într-atât încât nu se mai putea reinstala, fie ca s-a pierdut, s-a decis montarea alteia noi în limba rusă săpată în marmură albă şi aşezată pe frontonul de vest al bisericii, preluând informaţii din pisania de la Petru Rareş: „Întru slava unuia Dumnezeu, a celui în Treime slăvit a Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Din po/runca preacucernicului autocrat a marelui nostru Împărat al întregii Rusii, Alexandru Pavlovici, cu binecuvântarea/ Sfântului de îndreptătorului Sinod a toată Rusia şi a preasfinţitului exarh / Gavriil, Mitropolitul Chişinăului şi al Hotinului, s-a rezidit acest Sfânt Lăcaş în numele / Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu stăruinţa şi ajutorul Mitropoliei Chişinăului şi bine / voitorilor donatori, fiind însă din temelie făcut în anul 1542 de la naşterea lui Hristos de către / fericiţii întru pomenire domni ai Moldovei, Petru Voievod şi Ştefan Voievod pentru această Mănăstire de la Căpri/ana, care mănăstire a fost dăruită de către numiţii domni şi alţi preacucernici dre/gători cu diferite moşii şi venituri pentru mântuirea sufletelor lor şi pomenire veşnică în anul / de la facerea lumii 7327, iar de la naşterea lui Hristos anii 1819 şi 1820 luna august” 19.
După aceasta biserica Adormirii Maicii Domnului nu a suportat reconstrucţii capitale până în 2003, când din iniţiativa autorităţilor ecleziastice şi de stat ale Republicii Moldova, susţinute masiv şi de populaţie, la Căpriana au fost declanşate lucrări de restaurare de proporţii.
Aceste lucrări au reclamat din partea arhitecţilor şi restauratorilor nu numai o pregătire inginerească şi istorică specială, dar şi efort, perspicacitate. În căutările lor retrospective necesare reconstruirii adecvate a bisericii Adormirii aceştia au încercat să ajungă, pe cât a fost posibil, la aspectul iniţial al locaşului edificat în domnia lui Ştefan cel Mare şi rezidit de Petru Rareş20, ceea ce le-a reuşit doar parţial. Dacă zidăria şi-a recăpătat aspectul pe care îl avea pe timpul lui Petru Rareş, apoi acoperişul şi turlele au fost refăcute în acelaşi stil rusesc, pe care l-au dat arhitecţii mitropolitului Gavriil în 1819–1820.
Comunitatea monahală
Deşi locaşul de rugăciune de la obârşia Vişnevăţului este atestat ca existent cu statut de mănăstire încă pe la 1429, din întreaga epocă, de la Alexandru cel Bun şi până la Ştefan cel Mare şi primii săi urmaşi la tronul Ţării Moldovei din prima jumătate a sec. XVI, nu cunoaştem decât numele unui singur monah de la această mănăstire, şi anume Chiprian, care a fost şi egumenul acestei mănăstiri. Chiar dacă însuşi faptul existenţei unei mănăstiri presupune în mod obligatoriu şi prezenţa unei comunităţi monahale, izvoarele cunoscute nu oferă date concrete privind numele şi numărul monahilor. În funcţie de vechimea şi importanţa mănăstirii, numărul acestora putea să oscileze de la câţiva şi până la câteva zeci, ba poate şi mai mult. Însă, pornind de la faptul că în perioada indicată mănăstirea Căpriana nu făcea parte dintre cele mai importante din Ţara Moldovei, putem admite că numărul monahilor (călugărilor) ei putea să ajungă la cel mult 10–12 persoane. Comunitatea monahală de la Căpriana, probabil, era completată din rândurile credincioşilor satelor din împrejurimi, care ulterior erau educaţi şi instruiţi în spiritul cerinţelor vieţii clerului negru, în conformitate cu prescripţiile învăţăturilor lui Ioan Scărarul.
Bineînţeles, încă din acea epocă la mănăstirea Căpriana trebuia să se fi stabilit şi monahi veniţi de la alte mănăstiri, atât din Ţara Moldovei, cât şi din alte părţi. În legătură cu aceasta nu putem scăpa din vedere faptul că în epoca indicată mai sus, sub presiunea cuceririlor otomane din Balcani, multe feţe bisericeşti, monahi din aceste spaţii (greci, bulgari, sârbi ş.a.) se refugiau în ţările române, inclusiv în Ţara Moldovei.
Se poate admite cu o mare doză de siguranţă că, începând cu 1470, prin cunoscutele cărţi domneşti de la Ştefan cel Mare, Căpriana este subordonată celei mai mari şi mai înfloritoare mănăstiri din Moldova de pe acele timpuri – Neamţ. Cum se obişnuia în asemenea cazuri, mănăstirea principală trimitea la mănăstirile şi schiturile subordonate egumeni, economi, călugări, care urmau să se ocupe de diriguirea duhovnicească şi administrarea averilor locaşurilor. În legătură cu aceasta se poate presupune că pentru un anumit timp la mănăstirea Căpriana s-au stabilit şi monahi nemţeni. Cunoscând valoarea şi importanţa clerului nemţean din acea perioadă, am putea presupune că aceste legături au fost dintre cele mai benefice pentru nivelul de pregătire spirituală, cărturărească şi de viaţă duhovnicească a comunităţii monahale de la Căpriana.
Dacă admitem existenţa unor relaţii dintre cele două mănăstiri, pare să nu fie atât de ieşit din comun faptul apariţiei la mănăstirea din stânga Prutului a unui monah deosebit de pregătit şi cult, atât în materie de cunoştinţe religioase, cât şi în cultura cărturărească în general, fiind vorba de egumenul de la Căpriana Eftimie, care a activat aici în timpul domniilor lui Alexandru Lăpuşneanu, ba poate şi mai înainte. Din sec. XVI ne-a venit numele monahului Isaia, originar din regiunile ucrainene stăpânite de polonezi, care a fost tuns în călugărie pe timpul aceluiaşi egumen Eftimie prin anii ’50–’60 ai sec. XVI. Pornind de la faptul că în scrisoarea sa din 1585 în timpul aflării la Moscova175, Isaia îl caracterizează în termenii cei mai elogioşi pe conducătorul soborului de rugători de la Căpriana şi că îşi aminteşte cu multă evlavie despre faptul „că a fost tuns la Căpriana”, se pare că găsise în această mănăstire un mediu destul de prielnic, cu monahi de o cultură duhovnicească deosebită.
Documente din sec. XVII arată că şi în această perioadă comunitatea monahală de la Căpriana continua să-şi exercite toate îndatoririle legate de credinţă şi de munca de zi cu zi. Astfel, în cartea domnească a lui Radu Mihnea voievod de la 12 ianuarie 1617 se arată că satul Alexinţi este întărit „rugătorilor noştri egumenului şi întregului sobor de la mănăstirea numită Căpriana”176. Acelaşi sobor de rugători de la Căpriana, împreună cu egumenul Ftodor, este atestat şi într-un zapis de tocmeală dintre mănăstirile Căpriana şi Bistriţa din 28 mai 1667177. Iar într-un act din 5 mai 1697 apare ca martor şi călugărul de la Căpriana Pahomie178.
Nu putem şti ce schimbări s-au produs la mănăstire la sfârşitul sec. XVII, făcându-l pe Antioh Cantemir voievod, ca la 30 ianuarie 1698 în cartea sa domnească de închinare mănăstirii Zograf de la Muntele Athos să-i prezinte pe monahii de la Căpriana într-o lumină cu totul nefavorabilă: „…prea s-a pustiit şi a sărăcit această sfântă mănăstire, şi a rămas fără venit şi fără cele trebuincioase pentru întreţinerea locatarilor ei, din nepăsare şi atitudinea neglijentă şi nimicnicia călugărilor răi şi leneşi”179. Izvoare ulterioare arată că şi după această dată şi până în 1813 comunitatea monahală de la Căpriana a continuat să activeze, fiind condusă de călugări sosiţi de la Zograf. Probabil că în afară de egumeni la Căpriana s-au stabilit şi monahi de rând, veniţi din mănăstirile de la Muntele Athos şi, în primul rând, de la Zograf, care erau în mare parte bulgari şi greci. Astfel, pe parcursul perioadei respective comunitatea monahală de la Căpriana este reprezentată atât de monahi din partea locului, cât şi de cei veniţi din Balcani. Spre deosebire însă de epocile precedente, toate averile, moşiile şi veniturile mănăstirii erau controlate şi administrate de stareţi trimişi de la Zograf.
La fel ca şi în perioadele precedente, şi în epoca caracterizată nu dispunem de date privitoare la numărul monahilor de la Căpriana. Însă, pornind de la faptul că mănăstirea avea numeroase bunuri imobile şi mobile, putem admite că numărul lor era destul de mare. Ei se ocupau atât de oficierea slujbelor religioase, cât şi de diverse treburi gospodăreşti. Astfel, pe la 9 mai 1725, domnul Mihai Racoviţă, printr-o dispoziţie specială, decide trecerea unei moşii şi a unei mori în Bâc rămase de la serdarul Drace în stăpânirea mănăstirii Căpriana, în schimb „călugării să aibă a-i muta oasele lui să le ducă să le îngroape la sfânta mănăstire şi să-i facă pomenire din an în an după obiciaiul creştinesc”180. Prezenţa soborului de rugători de la Căpriana în frunte cu un egumen este atestată şi în alte cărţi domneşti din epoca fanariotă, de la Grigorie Ghica voievod din 15 mai 1730181, în cartea domnească din 25 iulie 1760, prin care Ioan Teodor Callimachi voievod dă „…rugătorilor noştri călugărilor de la mănăstirea Căpriana” a treia parte din satul Şendreni182. Din anii 1753–1754 ne-a venit numele unui călugăr de la Căpriana, Iacov183, care traduce un document, iar alt monah, Chesarie, pe la 1802 termină de copiat un „Sbornic”. Nici materialele documentare de la răscrucea sec. XVIII–XIX nu oferă informaţii privind numărul şi componenţa etnică a comunităţii monahale de la Căpriana. Însă aceleaşi izvoare permit să se afirme că mănăstirea, cu toate veniturile ei, era în continuare condusă de călugării de la Zograf. Deşi în 1698 Antioh Cantemir, închinând mănăstirea Căpriana celei de la Muntele Athos, spera, în urma acestui pas, mănăstirea moldoveană îşi va îmbunătăţi situaţia, după cum reiese din izvoare, de-a lungul secolului fanariot starea de lucruri nu s-a schimbat spre bine, căci în acest răstimp nu sunt atestate anumite lucrări importante de reparaţie sau de reconstruire a mănăstirii. Ba mai mult, nu este atestată nicio acţiune culturalreligioasă de proporţii. În schimb, abundă informaţia de ordin economic, de sustragere şi cheltuire nemotivată a unor importante sume băneşti. Unii dintre monahi, în primul rând dintre cei care administrau mănăstirea şi moşiile ei, îşi „sclipuiau” în scurtă vreme averi fabuloase, саrе puteau fi transmise prin moştenire 184. Toate acestea nu puteau să nu atragă atenţia atât a înaltului cler, cât şi a unor demnitari ai Ţării Moldovei. De aceea, îndată ce deveni exarh al Bisericii din Principatele Române (1808), Gavriil Bănulescu-Bodoni întreprinde acţiuni energice îndreptate împotriva abuzurilor. Controalele efectuate la Căpriana (unica aşezare monahală cu statut de mănăstire din cele 15 din spaţiul dintre Prut şi Nistru, conform recensământului din 18 aprilie 1809 în Episcopia Huşilor 185) au scos la iveală un tablou deosebit de trist: lipsa totală a unei documentaţii adecvate privind veniturile şi cheltuielile mănăstirii, datorii enorme faţă de creditori, furturi comise de unii călugări186, bisericile şi alte acareturi zăceau în ruină, fiind rău afectate de trecerea anilor şi de cutremure. Într-o stare şi mai delăsată era viaţa spirituală duhovnicească de la mănăstire. Astfel, ordinea şi canoanele monastice nu se respectau. La primirea noilor membri în comunitatea monastică nu se făcea niciо prescripţie, nu se respecta nici termenul de trei ani de încercare pentru cei care doreau să primească călugăria, mulţi monahi umblau din mănăstire în mănăstire fără binecuvântarea ierarhului, deseori la mănăstire se oploşeau oameni suspecţi, chiar fugari din armata rusă. Despre starea deplorabilă vorbeşte şi faptul că egumenul mănăstirii Antim refuza să se supună şi să îndeplinească dispoziţiile înalţilor ierarhi, irosind fără socoteală veniturile mănăstirii. Sub diriguirea frauduloasă a aceluiaşi egumen mănăstirea intrase în mari datorii. Chiar şi pentru serbarea hramului Adormirii Maicii Domnului mănăstirea a fost nevoită, în 1811, să împrumute 500 de lei187. Pe lângă acestea, în 1812 viaţa comunităţii monahale de la Căpriana a fost tulburată de aşezarea aici a fostului egumen Agapie al Dobrovăţului, care „au început a răzvrăti pe părinţii călugări, avându-l … părtaş şi pe fratele său Antonie, din carele s-au pricinuit o mare tulburare între toţi casnicii”188.
Toate acestea l-au determinat pe mitropolitul Gavriil să ia măsuri în vederea curmării încălcărilor, între care şi trecerea în 1813 a Căprianei sub ascultarea Casei Eparhiale Mitropolitane din Chişinău, dată la care află loca şul de-a dreptul înglodat în datorii şi în ruină. Pentru a suprima aceste nereguli, mitropolitul Gavriil emite о circulară prin care se cerea predarea la Dicasterie a condicilor de venituri şi cheltuieli. În conformitate cu această circulară, de acum înainte călugării nu mai puteau avea о gospodărie separată de cea a mănăstirii şi nici nu puteau să se îndeletnicească cu creşterea vitelor, cu lucrarea pământului sau cu negustoria, fiind opriţi de pravilele monastice. S-a ordonat, de asemenea, să fie prezentată la Mitropolie lista călugărilor şi cea a novicilor frăţiei, pentru о evidenţă strictă a numărului de călugări189. În urma răsturnării de situaţie din 1813, prin acţiunile mitropolitului Chişinăului au survenit schimbări şi în comunitatea monahală. Sunt înlăturaţi de la conducere călugării athoniţi, dându-se prioritate celor din partea locului.Treptat se schimbă şi componenţa etnică a rugătorilor.
În această perioadă sunt atestaţi călugării: la 18 octombrie 1810 ieromonahul Serafim, rânduit în calitate de econom la schitul Condriţa190, şi un monah pe nume Ioanichie, de neam moldovean, despre care mai cunoaştem că ştia carte şi se ocupa de administrarea proprietăţilor forestiere ale mănăstirii191, apoi călugărul Isidor192. Dintre călugării care activau la Căpriana în a doua decadă a sec. XIX sunt cunoscuţi: egumenul Chiril, care la 1812 era împuternicit să apere interesele mănăstirii într-un litigiu de judecată privind hotarele unor moşii193, Avram, Evghenii şi Niculai, care au cumpărat şi au dăruit mănăstirii după 1814 cartea Viaţa sfântului Ioan Scărarul (Neamţ, 1814194), Ghidion, care în 1817 dăruieşte partea sa din satul Sineşti mănăstirii Căpriana195.
În anii 1819–1820 comunitatea monahală de la Căpriana cunoaşte o perioadă de intensă activitate în vederea reconstruirii bisericii cu hramul Adormirii şi aşezării mănăstirii în calitate de reşedinţă de vară a mitropolitului Chişinăului. În această perioada este atestat arhimandritul Chiril Andrianopolitis, stins din viaţă la 5 noiembrie 1821. După cum arată inscripţia de pe piatra de mormânt, în 1819–1820 a fost „… ca un arhitect la prefacerea ca din nou a bisericii mari din mănăstirea Chipriana” şi „namestnic (al) Mitropoliei Moldaviei”196. În primăvara anului 1821 călugării de la Căpriana sunt martorii ceremoniei de înhumare a mitropolitului Gavriil, eveniment care scoate într-un fel mănăstirea din monotonia ce se stabilise aici de secole.
Din anii ’20–’30 ai sec. XIX este cunoscut călugărul Vitalie197, ieromonahul Iesei, venit de la schitul Gherasca de peste Prut198, pe lângă alţii, care de asemenea au venit de la mănăstiri din dreapta Prutului199. În noiembrie 1825 monahul Mihail Popovici de la Căpriana termină de tradus din limba rusă în română un Tipic (Sankt Petersburg, 1824200). Din raportul „egumenului Irinei, economul mănăstirii”, din 9 februarie 1837 adresat arhiepiscopului Dimitrie, aflăm că a răposat de curând la Căpriana arhimandritul Victor,201 anterior egumen la schitul Horodişte, ţinutul Orheiului, decorat cu „nabederniţă”, arhimandrit din 31 august 1824202. El era posesorul unei bogate, pe acele timpuri, biblioteci, din care făceau parte cărţi bisericeşti tipărite şi manuscrise, manuale în limbile română şi rusă203.
Pe la 1837 în rândurile comunităţii monahale au loc alte schimbări importante, deoarece mănăstirea este retrocedată călugărilor de la Zograf. După această dată, la Căpriana îşi fac din nou apariţia stareţii şi monahii athoniţi. În 1839, când mănăstirea a fost vizitată de scriitorul rus N. I. Nadejdin, la oficierea slujbei religioase în biserică se rosteau rugăciuni în limba slavonă şi „moldovenească” şi cântau două coruri: unul în limba greacă, iar altul – „moldoveneşte” (româneşte). Aceasta ne face să credem că din frăţia de monahi făceau parte în afară de moldoveni şi călugări athoniţi204.
Revenirea monahilor athoniţi la Căpriana a fost marcată ulterior de schimbări importante, fiind luate măsuri de îmbunătăţire a stării economice şi duhovniceşti. Deja în 1840 aici este zidită o nouă biserică cu hramul Sfântul Gheorghe, hram pe care îl purta din vechime şi mănăstirea Zograf. De asemenea, sunt atestate cazuri când monahi de la alte mănăstiri basarabene şi din afara provinciei doresc să se stabilească la Căpriana205. Datele statistice oficiale înregistrează la Căpriana în 1841 – 7 călugări şi 10 ascultători, iar la metocul Căprianei, schitul Condriţa – 4 monahi şi 2 posluşnici206.
Pe timpul egumenului Cozma, în 1862, la Căpriana se construieşte casa stăreţiei, pe care se fixează o placă din marmură albă cu inscripţie (de altfel, păstrată până în zilele noastre), din care aflăm numele a încă doi călugări greci – ieromonahul Panfilie şi Teodosie, care au luat parte la această construcţie207. Pe la 1863 de bibliotecă se îngrijea ieromonahul Mitrofan208. Din anul 1868 ne vine o interesantă inscripţie în limba română de pe o carte a mănăstirii Căpriana, din care aflăm despre prezenţa aici a ierodiaconului Climent209, iar la 1 decembrie 1870 el vinde şapte cărţi egumenului Ghedeon de la mănăstirea Hâncu210. Deja prin anii ’70 ai sec. XIX, trei monahi bulgari din frăţia de la Căpriana devin episcopi în provinciile bulgare, aflate sub stăpânirea otomană: Natanail ocupă scaunul episcopal de la Ohrida, Partenie – pe cel de la Nişa şi Eustatie pe cel de la Pilagonia211.
Deşi în 1873 mănăstirea Căpriana este trecută, cu toate averile ei, sub administrarea Ministerului de Externe al Imperiului Rus, în perioada ulterioară, până la începutul Primului Război Mondial, călugării de la Zograf continuă să rămână la conducerea mănăstirii. În 1888 monahul Andronic de la Căpriana este desemnat preot în satul Feropontievca de pe Dunăre212. La 1891 îl aflăm din nou la Căpriana, iar la 15 martie acelaşi an, el pleacă pentru un an să se închine la Zograf 213. În 1890, călugării de la Căpriana Antonie de Zograf, Hristodul de Zograf şi stareţul Grigore de Zograf au făcut donaţii în bani în folosul Societăţii Misionare Ortodoxe din Chişinău214. Tot în acelaşi an este admis ca posluşnic Igor Tolmacev, venit de la Casa Arhierească de pe Don215, iar ieromonahul Ilarion este transferat de la Căpriana la mănăstirea Frumoasa216. Prin dispoziţia conducerii eparhiale din 25 octombrie 1890 sunt numiţi posluşnici la Căpriana: Vasile Dron din Chişinău, Elisie Bivol din satul Costeşti şi Mihail Golşa din Sucleea217, iar la 30 octombrie 1891 a decedat călugărul Avramie218. În anul 1900 un grup de monahi de la Căpriana – Andronic, Antonie, Nicanor, Samuil de Zograf şi stareţul Teofilact – îşi onorează cotizaţiile de membri ai Comitetului Eparhial Chişinău ai Societăţii Misionare Ortodoxe219. În acelaşi an au devenit ascultători ai mănăstirii Dumitru Salcuţan şi Alexei Voiţiţchi220. La începutul lui 1901, după cum reiese dintr-o informaţie prezentată instanţelor superioare de către stareţul Teofilact, comunitatea monahală de la Căpriana includea un stareţ, 5 ieromonahi, 3 ierodiaconi, 8 monahi şi 6 posluşnici221, adică 23 de persoane. Către 1905 creşte mult numărul călugărilor de la Căpriana care făceau parte din Societatea Misionară Ortodoxă. În afară de cei menţionaţi mai sus, către această dată îi aflăm înscrişi în Societate pe monahii Ghenadie, Teoctist, Dometian de Zograf, Panaret de Zograf, Teodorit de Zograf 222.
Intrarea Bulgariei în război de partea alianţei germanoaustriace a determinat autorităţile ţariste să-i deporteze pe călugării bulgari de la Căpriana în provinciile din estul imperiului. Din lista întocmită la 12 decembrie 1916 făceau parte monahii bulgari Samuil, Nicodim, Meletie, Irinarh, Nichita, Arcadie, Daniil, precum şi posluşnicii Hristo Diamandi, Raico Dimitriev şi Ivan Vasiliev 223. Tot atunci ei au fost internaţi la Chişinău la dispoziţia Arhiepiscopiei Chişinăului şi a Hotinului, de unde urmau să fie deportaţi. Soarta lor de mai departe rămâne necunoscută. Conform aceleiaşi surse, la Căpriana au rămas numai monahi moldoveni224. După cum arată unele date, în aceste condiţii un număr destul de mare de călugări bulgari originari din Basarabia, care făceau parte din comunitatea Căprianei, au reuşit să evite deportarea, luând calea spre mănăstirea Zograf, unde s-au stabilit pentru totdeauna. Astfel, dintr-o informaţie privind comunitatea monahală de la Zograf aflăm că monahii Antonie, Benedict, Pavel şi Teofil veniseră în frunte cu arhimandritul Vladimir, econom la schitul Condriţa, dependent de mănăstirea Căpriana, aducând cu ei sume mari de bani („огромна парична сума”)225. Prin 1945 aceşti călugări aveau vârsta de 50–70 de ani, ceea ce însemna că pe la 1917, când părăseau Căpriana, erau destul de tineri226, încadrându-se foarte curând în viaţa monahală de la Athos. Mai mult, arhimandritul Vladimir fu ales egumen al mănăstirii Zograf, rang pe care în 1945 continua să-l deţină227.
Locul monahilor bulgari este pretins de monahi ruşi, care ajung, treptat, să domine (până în 1918) frăţia monahală de la Căpriana. Evenimentele ce s-au derulat în această perioadă, haosul provocat de război, lipsa încă a unor autorităţi locale le-au dezlegat mâinile călugărilor ruşi, care au recurs la mari abuzuri. După cum relata presa vremii, ei au înstrăinat fără niciun drept obiecte de cult de mare valoare care aparţineau de secole mănăstirii. Între care şase cruci de argint aurite, două evanghelii mari, îmbrăcate în argint aurit, între ele şi cea dăruită de Petru Rareş la 1544, două potire mari aurite şi racla de argint cu sfintele moaşte ale sfinţilor mucenici Chiric, Iulita şi Gheorghe228. În 1917–1918 mulţi monahi ruşi, în frunte cu stareţii Iacob şi Pitirim de aceeaşi etnie, jefuind crunt mănăstirea, o părăsesc. În aceste condiţii, treptat controlul asupra mănăstirii este preluat de monahii din partea locului. Deja în 1918 frăţia monahală a Căprianei se completează cu monahi băştinaşi: Ioachim Popa din satul Cornova, Theodor Sârghii şi Simion Sârbu din Bravicea, judeţul Orhei, iar din judeţul Chişinău – de fiii de ţărani Gheorghe Batâr din Horodişte, Gheorghe Clima din Pârjolteni, judeţul Soroca, iar din satul Gura-Căinari – de Cozma Cazac, care se aflau la ascultare în mănăstire de trei ani, toţi în vârstă de la 32 până la 45 de ani229.
Ca urmare a unirii Basarabiei cu România în 1918, biserica locală, inclusiv mănăstirea Căpriana, trece sub cârmuirea bisericească naţională. La acea dată din frăţia monahală de la Căpriana făceau parte 2 ieromonahi, 5 ierodiaconi, 13 monahi şi 51 de fraţi230. Consolidarea clerului băştinaş era sprijinită de arhiepiscopul Basarabiei Gurie Grosu, care în noiembrie 1920 efectua o vizită canonică la acest locaş sfânt. Cu această ocazie, ierarhul l-a ridicat la rang de arhimandrit pe egumenul Natanail Rotaru şi a tuns în călugărie alţi doi fraţi 231.
Către 1924 comunitatea monahală a Căprianei era alcătuită din 37 de monahi şi 60 de fraţi232.
Date deosebit de interesante privind structura comunităţii monahale a mănăstirii aflăm dintr-un izvor cu data de 1 mai 1931, în care sunt menţionaţi „preacuviosul părinte stareţ egumen Paisie Adamiţei în etate de 42 de ani, originar moldovean basarabean, duhovnic arhimandrit Gherasim Grecu de 56 de ani, arhondar ieromonah Gherasim Chică de 55 de ani, veşmântar ieromonah Mihail Cupcea de 53 de ani, casier ierodiacon Marcu Bevenca de 42 de ani, econom ierodiacon Iuvinalii Popa de 46 de ani, toţi fiind de origine moldoveni basarabeni, secretar frate Paul Turcu de 32 de ani, cu studii 5 clase liceale, de origine român bănăţean, precum şi smeriţii ieromonahi, ierodiaconi, monahi şi a fraţilor ascultători în număr de 100… ”233. Schimbările care au avut loc în anii următori în componenţa frăţiei monahale sunt reflectate într-un studiu privind starea mănăstirii în 1939. Conform acestuia, mănăstirea adăpostea la acea dată 114 călugări şi fraţi234.
Evenimentele legate de declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial şi răpirea Basarabiei s-au răsfrânt negativ şi asupra stării economice şi componenţei frăţiei de monahi. Astfel, conform unor date statistice din 8 decembrie 1943, aceasta se caracteriza prin următorii indici numerici: „călugări – 42, fraţi – 10”235. Alte informaţii statistice privitoare la comunitatea mănăstirii datează din perioada postbelică. Astfel, în 1945 aici erau 43 de monahi236, iar în 1949 – 62 de fraţi şi ascultători237. La 1 ianuarie 1951, în documentele oficiale sunt atestaţi 47 de monahi şi 18 ascultători238. Dintr-o altă informaţie oficială din acelaşi an239 privitoare la mănăstirile de bărbaţi din Eparhia Chişinăului aflăm alte date privind structura de vârstă a comunităţii de la Căpriana. Astfel, vârsta celor 65 de monahi şi ascultători varia: între 18–30 de ani (1); între 30–40 de ani (5); între 40–50 de ani (15); între 50–60 de ani (13); între 60–70 de ani (12); mai mult de 70 (17); mai mult de 80 (2).
Dintr-o scrisoare a episcopului Nektarie din 1951 aflăm că monahul Ardalion Madan de la Căpriana a plecat într-o direcţie necunoscută, pierzându-i-se urma240. Precum reiese dintr-un raport oficial din 18 iulie 1952, se arată că, la închiderea mănăstirii Hârjauca, 3 monahi din acest locaş au trecut benevol la Căpriana241, iar din mănăstirea Curchi, conform rapoartelor din 29 octombrie 1953242 şi din 18 noiembrie 1953, au trecut alţi 18 monahi. Ulterior, până la închiderea mănăstirii Căpriana, în 1962, aici şi-au găsit loc de sălăşluire şi monahi pribegi din alte mănăstiri, persecutaţi de autorităţi, cum ar fi cazul ieromonahului Averchie (Mereuţa Avxentii)243 sau a lui Epifan Vremere 244, care s-au stabilit la Căpriana în 1953 şi, respectiv, în 1954. În 1957, octombrie 12, la mănăstire trăiau 57 de călugări245.
Către 7 iulie 1959246 autorităţile au reuşit să închidă 5 mănăstiri, ale căror monahii urmau, o parte, să se întoarcă la viaţa laică şi să fie angajaţi „în câmpul muncii”, iar alţii erau repartizaţi pe la mănăstirile nelichidate, între care şi Căpriana, unde au venit trei monahi de la Suruceni şi trei de la Ţigăneşti247, rămânând să activeze, dar de data aceasta în condiţii deosebit de restrânse. Conform unor informaţii oficiale din 12 decembrie 1959248, mănăstirile rămase au fost supuse la impozite deosebit de grele nu numai pe venit, dar şi pentru arenda imobilelor naţionalizate de stat şi primite în folosinţă. Destinul monahilor care au părăsit mănăstirea rămâne în mare parte necunoscut, mulţi dintre ei au pribegit249, rămânând neajutoraţi pe drumuri. Ba mai mult, precum reiese din corespondenţa episcopului Nektarie cu patriarhul Aleksie, acesta din urmă, într-o scrisoare din 12 noiembrie 1962250, solicită să fie ţinută evidenţa călugărilor plecaţi de la Căpriana, să le fie interzisă oficierea serviciului divin şi să fie încadraţi în câmpul muncii251.
Astfel, din ultimii ani de până la închiderea mănăstirii de către autorităţile sovietice posedăm următoarele informaţii privind comunitatea monahală de la Căpriana: în 1958 aici erau atestaţi 55 de rugători252, în 1961 – 81253– 87 de monahi de toate categoriile, 13 erau egumeni, iar unul era schiegumen254 (călugăr în treapta de schimă), iar în anul lichidării mănăstirii, în 1962, erau adăpostiţi 84 de călugări255. Creşterea numerică a comunităţii de la Căpriana în ultimii ani de funcţionare a locaşului se explică prin faptul că în perioada indicată existau doar trei mănăstiri de călugări din cele şapte câte activau odinioară în toată Eparhia Chişinăului256. Mulţi monahi şi ascultători de la mănăstirile lichidate şi-au găsit refugiu pentru scurt timp la mănăstirea Căpriana. Chiar în 1962 la Căpriana se stabilesc 21 de monahi veniţi după închiderea mănăstirii Hârbovăţ257.
Pe parcursul anilor 1945–1962, după cum reiese din unele surse documentare, autorităţile sovietice au supus comunităţile monahale, inclusiv pe cea de la Căpriana, unor restricţii şi hărţuieli rigide, care în ultimă instanţă urmăreau discreditarea monahilor şi a mănăstirii în scopul limitării şi micşorării continue a numărului de rugători, până la lichidare. Atât conducerea mănăstirii, cât şi călugării de rând erau învinuiţi permanent de încălcarea legislaţiei sovietice cu privire la culte. Interdicţiile şi învinuirile de tot felul din partea autorităţilor deveniseră un fenomen obişnuit. Se recurgea la diferite şiretlicuri şi pentru a nu admite stabilirea unor tineri la mănăstire. De asemenea, se făcea în fel şi chip ca să izoleze mănăstirea, comunitatea monahală de credincioşii din satele din împrejurimi, era interzisă oficierea ritualurilor religioase pe la casele creştinilor. Deseori călugării erau impuşi să facă declaraţii organelor de stat privitoare la respectarea prescripţiilor autorităţilor de stat şi de partid. Asemenea declaraţii au fost siliţi să semneze călugării Vitalie Clim, Ilarion Sârbulenco, Pantelimon Mârza şi egumenul Evghenie Adam258.
În 1962, odată cu închiderea abuzivă a mănăstirii, este lichidată şi comunitatea monahală. Conform dispoziţiilor autorităţilor sovietice, foştii monahi şi ascultători urmau să se retragă la baştină259, unde li se interzicea categoric oficierea slujbei religioase260, ei urmând să se încadreze în câmpul muncii. În continuare, foştii monahi erau urmăriţi de autorităţi, fiind suspectaţi şi deseori nu li se încredinţa un loc de muncă. Unul din călugării Căprianei, părintele Varahil, a mai slujit câţiva ani în parohiile din Susleni şi din Gura Galbenei, apoi 15 ani a trăit într-o mănăstire din Odesa261. Această împrejurare l-a determinat, de exemplu, pe fostul călugăr de la Căpriana Vasile Sava Bernic să se adreseze la 7 decembrie 1964 autorităţilor republicane de a i se elibera un certificat prin care se autentifica faptul că nu s-a făcut vinovat cu nimic şi în acelaşi timp cere o recomandare pentru a obţine mai lesne un loc de muncă262. Fostul călugăr de la Căpriana Apolinarii Macrinici (1902–1980), fost egumen al Dobruşei (1949), sălăşluind la mănăstirea Ţigăneşti până în 1959, la închidere este transferat la Căpriana, unde s-a aflat până în 1962, adică până la lichidarea ei, ca după această dată să locuiască în Chişinău, la rudele sale263. Averchie Mereuţă (1892–1979) din 1920 a intrat la mănăstirea Bocancea în calitate de posluşnic, acolo s-a călugărit, devenind ieromonah şi aflându-se până la închiderea mănăstirii în 1947, din 1959 până în 1962 a fost sălăşluitor la Căpriana, după care a trăit în satul Bilicenii Vechi264. Însă soarta de mai departe a marii majorităţi a foştilor slujitori de la Căpriana rămâne necunoscută, astfel încât redeschiderea mănăstirii în 1989 şi refacerea comunităţii monahale a Căprianei se face de fapt fără participarea foştilor călugări. Aceasta ne determină să credem că soarta lor în acest răstimp nu a fost uşoară şi că doar foarte puţini dintre ei au ajuns, probabil, la fericita zi de redeschidere a mănăstirii. Astăzi mănăstirea numără 25 de călugări.
material elaborat în cadrul Institutului de Studii Enciclopedice a AŞM
NOTE :
1 Ghimpu Vlad, O ctitorie domnească în Basarabia: mănăstirea Căpriana, în AMNIM , vol. II, 1995, p.207-220; Postică Gheorghe, Constantinescu Nicolae, Căpriana. Repere istorico-arheologice, Chişinău, 1996, 110 p. Eşanu Andrei, ş.a., Mănăstirea Căpriana, p. 9-26; Eşanu A., Eşanu V., Alte considerente privind vechimea bisericii cu hramul „Adormirea …” de la Căpriana, în Tyragetia, vol. XIV, 2005, p. 141-147. Postică Gh., Mănăstirea Căpriana în viziune istorico-arheologică, în Akademos, 2005, nr. 1, p. 38- 42. Ciocanu Sergius, Mănăstirea de la Vişnevăţ şi Căpriana – aşezăminte monastice distincte. Poiene şi prisăci, în Tyragetia I, vol. I (XVI), nr.2, 2007, p. 36-42 ; Ciocanu S., Fortificaţii şi edificii medievale la mănăstirea Căpriana, în Arta, 2008, p. 53 ş.a.
2 DRH A, vol. I, 1975, doc. 84, p. 124-127.
3 Vezi mai detaliat: „Chiprian de la Vişnevăţ”, în Eşanu A., Cultură şi civilizaţie medievală românească, Chişinău, 1996, p. 186-192.
4 DRH A, vol. I, 1975, doc.47, p. 67-68.
5 DRH A, vol. II, 1976, doc. 164, 165, p. 243-247.
6 Eşanu Andrei, ş.a., Mănăstirea Căpriana, p.12-25.
7 Postică Gh., Mănăstirea Căpriana în viziune istorico-arheologică, în Akademos, 2005, nr. 1, p. 38-42.
8 Ciocanu Sergius, Mănăstirea de la Vişnevăţ şi Căpriana – aşezăminte monastice distincte. Poiene şi prisăci, în Tyragetia I, vol. I (XVI), nr.2, 2007, p. 36-42.
9 Eşanu V., Alte considerente privind vechimea bisericii cu hramul „Adormirea …” de la Căpriana, în Tyragetia, vol. XIV, 2005, p. 141-147.
10 U reche Grigore, Letopiseţul Ţării Moldovei, Ed. de P. P. Panaitescu, Bucureşti, 1955, p. 155.
11 Мурзакевич Н., Надпись на окладе Евангелия в монастыре Киприана, в ЗООИД, том. I, 1844, с. 288-292; Ганицкий М., Древнее славянское Евангелие в Киприяновском монастыре, в КЕВ, Отд. оф., 1880, 24, с. 1119-1122.
12 E şanu Andrei ş.a., Mănăstirea Căpriana, p.17-19.
13 P ungă Gh., Ţara Moldovei în vremea lul Alexandru Lăpuşneanu, Iaşi, 1995, p. 222-225; Idem, Adevărata identitate a cronicarului Eftimie, în AIIA, Vol. XXV/1, 1988, p. 275-280; Păcurariu M., Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Vol. 1, Bucureşti 1991, p. 490-492. Cojocaru Constantin C., Cojocaru Marcel C., Eftimie de Căpriana şi ucenicul său Isaia „ot Slatina”, Iaşi, 2005, 100 p.
14 MEФ, том I, 1961, p. 74-77 (doc. 1560 aprilie 11).
15 E şanu Valentina, Inscripții istorice din incinta mănăstirii, în Eşanu Andrei, ş.a., Mănăstirea Căpriana, p.431-436.
16 MEF, vol. VI, 1992, doc. 67, p. 187-192.
17 Mai detaliat vezi: Eşanu Andrei, ş.a., Mănăstirea Căpriana, p. 88-97.
18 G himpu Vlad, Biserici şi mănăstiri medievale în Basarabia, Chişinău, Ed. Tyragetia, 2000, p. 120.
19 P ostică Gheorghe, Mănăstirea Căpriana (de la întemeiere până în zilele noastre), Chişinău, 2000, p. 46.
20 E şanu A., Eşanu V., Alte considerente privind vechimea bisericii cu hramul „Adormirea …” de la Căpriana, în Tyragetia, vol. XIV, 2005, p. 144-145.
21 P uiu V, Mănăstirea Căpriana, în Puiu Visarion, Monastirile din Basarabia, p. 18-21.
22 Ladaniuc V., Căpriana, în Mănăstiri basarabene, p. 15-21.
23 D RH A, vol. 1, doc. nr. 47, p. 67.
24 Ibidem, doc. 84, p. 124, 125.
25 Vezi însemnarea de pe Evangheliarul dăruit mănăstirii Căpriana de Petru Rareş şi Elena Doamna la 1544/1545 (Мурзакевич Н., Надпись на окладе Евангелия в монастыре Киприана, в ЗООИД, том. I, 1844, с. 288-292 şi pl. III şi IV).
26 Vezi: Documentul de la 1 aprilie 1470 (DRH A, vol. II, doc. 163, p. 241-243).
27 Ibidem, p. 241, 242
28 Vezi: Documentul din 7 mai 1470. (DRH A, vol. II, doc. 165, p. 245-246).
29 Vezi: Dabija N., Antologia poeziei vechi moldoveneşti, Chişinău, 1987, p. 52-54; Idem. Poezia moldovenească de până la Varlaam, în LA, 13 martie 1987; Idem. Căpriana – centru de cultură medievală moldovenească, în LA, 17 decembrie 1987.
30 Сырку П., Из истории сношений русских с румынами, Спб., 1896, c.48.
31 Ibidem, p. 22-28.
32 Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI. Publicate de I. Bogdan. Ediţie revăzută şi completată de P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1959, p. 106-109; Russev E., Cronografia moldovenească din veacurile XV-XVIII, Chişinău, 1977, p. 83-91.
33 C ojocaru Constantin C., Cojocaru Marcel C., Eftimie de Căpriana şi ucenicul său Isaia „ot Slatina”, Iaşi, 2005, 100 p.
34 Vezi mai amânunţit istoriografia problemei: Pungă Gh., Ţara Moldovei în vremea lul Alexandru Lăpuşneanu, Iaşi, 1995, p. 222-225; Idem, Adevărata identitate a cronicarului Eftimie, în AIIA, Vol. XXV/1, 1988, p. 275-280; Păcurariu M., Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Vol. 1, Bucureşti 1991, p. 490-492.
35 Сырку П., Из истории сношений русских с румынами, Спб., 1896, c. 3-5.
36 Berechet St., Mănăstirea Căpriana, în ACMISB, an. II, 1928, p. 100-101. Colecţia DIR A din anumite conşiderente, necunoscute nouă, nu a reluat în paginile sale acest document.
37 Istoria României în date, Bucureşti, 1971, p. 122.
38 C onstantinescu R., Manuscrise de origine românească din colecţii străine. Repertoriu, Bucureşti, 1986, doc. 666, p. 128; doc. 778, p. 150-151.
39 MEФ, том. 1, 1961, с. 310-313.
40 CDMB, vol. III (1653-1675), 1968, doc. 111, p. 46. Datarea este făcută de alcătuitorii „Catalogului…” după numele lui Darie spătar dintr-un document din 17 iulie 1654.
41 ASB, F. Mănăstirea Sfântul Sava, XXIV-10. Original românesc.
42 „Bărăiacul” se numea un sat din zona unde astăzi este situat or. Călăraşi. Pe un „Triod”, Bucureşti, 1798, însemnare după prefaţă: „Şi să ştie că acest Triod a satului Bărăiacul iasti a bisericii den sus ci să prăznueşte hramul ierarhului Nicolai şi s-au cumpărat de seteni cine cât s-au îndurat v let 1798 octombrie 22. Ierie Ştefan” (Balaur Dimitrie, Bisericile din judeţul Lăpuşna. Materiale istorico-bisericeşti adunate de Dimitrie Balaur, 1928, p.370, 373. În manuscris BCU, Iaşi, ms.VI-74). Admitem că acest egumen se trage din satul Bărăiacul, numele fiindu-i deformat în „Bărăianul”.
43 CDMB, vol. IV (1676-1700), 1970, doc. 1959, p. 432.
44 MEF, vol. VI, 1992, p. 188, 191, doc. 67.
45 S ava A., Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 120, p. 144-145.
46 C iocanu Sergius, Mănăstirea de pe Vişnevăţ şi Căpriana – aşezăminte monastice distincte. Poiene şi priseci, în Tyragetia, vol. I (XVI), 2007, nr. 2, p. 39.
47 I orga N., Descriere de călătorii, în Fântâna darurilor, 1907, p.280, Apud: Bodogae T., Ajutoarele româneşti la mănăstirile din Sfântul Munte Athos, Sibiu, 1940, p. 221.
48 ANRM, F. 220, inv.1, d. 429 (26 mai 1760).
49 MEF, vol. Vlll , 1998, p. 103-104, doc. 73.
50 E şanu A. Chişinău. File de istorie, Chişinău, 1998, p. 156.
51 C iocanu Sergius, Mănăstirea de pe Vişnevăţ şi Căpriana – aşezăminte monastice distincte. Poiene şi priseci, în Tyragetia, vol. I (XVI), 2007, nr. 2, p. 40.
52 ANRM, F. 220, inv.1, d. 429 (26 mai 1760).
53 S ava A., Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, p. 267-268 (13 mai 1812).
54 E şanu A. Chişinău. File de istorie, Chişinău, 1998, p. 156.
55 C iocanu Sergius, Mănăstirea de pe Vişnevăţ şi Căpriana – aşezăminte monastice distincte. Poiene şi priseci, în Tyragetia, vol. I (XVI), 2007, nr. 2, p. 40.
56 ASB, F. Episcopia Huşi, XXIX –12, fila IV. Original românesc.
57 S ava A., Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, p. 204-205.
58 Boga L. T., Documente basarabene, vol. III, Chişinău, 1929, p. 12, doc. IX.
59 E şanu A. Chişinău. File de istorie, Chişinău, 1998, p. 157.
60 P uiu Visarion, Mănăstirea Căpriana, Puiu Visarion, Monastirile din Basarabia, p. 20.
61 ANRM, F. 220, inv. 1, d. 484.
62 C iocanu Sergius, Mănăstirea de pe Vişnevăţ şi Căpriana – aşezăminte monastice distincte. Poiene şi priseci, în Tyragetia, vol. I (XVI), 2007, nr. 2, p. 40.
63 ANRM, F. 220, inv. 1, d. 520.
64 E şanu Valentina, Inscripţii istorice din incinta mănăstirii, în Eşanu Andrei ş.a., Mănăstirea Căpriana, p. 426.
65 Россия и освободительная борьба молдавского народа против османского ига (1768- 1812). Сост. Мунтян М. П. и Семенова И. В., Кишинев, 1984,с. 140-141.
66 Серафим Гербовецкий, Описание Гербовецкого Свято-Успенского монастыря, состоящего в Кищиневской Епархии, в КEB, 1874, 16, с. 585-586.
67 Халиппа И. Н., Материалы для истории Кишинева в ХVI–ХVII вв., в ТБГУАК, том. 1, 1990, с. 184, 214. Ciocanu Sergius, Mănăstirea de pe Vişnevăţ şi Căpriana – aşezăminte monastice distincte. Poiene şi priseci, în Tyragetia, vol. I (XVI), 2007, nr. 2, p. 40.
68 AB 1931, nr. 3, p. 206-207.
69 ANRM, F. 220, inv. 1, d. 740.
70 ANRM, F. 220, inv. 3, d. 760.
71 Серафим Гербовецкий, Описание Гербовецкого Свято-Успенского монастыря, состоящего в Кищиневской Епархии, в КEB, 1874, 16, с. 586-587.
72 Стадницкий А., Архимандрит Антим, игумен Киприанского монастыря (1805-1811), в КEB, Отд. неофиц.1892, N 5, с, 106-114. Alte detalii privitoare la aceste prelegeri vezi: Стадницкий А., Материалы из истории Киприанского монастыря, в КEB, Отд. неофит. 1892, N. 6, с. 129, N. 7, с. 151.
73 ANRM, F. 733, inv. 1, d. 200.
74 ANRM, F. 733, inv. 1, d. 337, f. 3.
75 Ibidem, p. 111-112.
76 Стадницкий А., Архимандрит Антим, игумен Киприанского монастыря (1805-1811), в КEB, Отд. неофиц.1892, N 5, с, 106-114. Alte detalii privitoare la aceste prelegeri vezi: Стадницкий А., Материалы из истории Киприанского монастыря, в КEB, Отд. неофит. 1892, N. 6, с. 129, N. 7, с. 151.
77 ANRM, F. 733, inv. 1, d. 344, f. 1.
78 Mihail Paul, Fapte trecute şi basarabeni uitaţi, Chişinău, 1992, p. 329.
79 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 143, f. 1.
80 ANRM, F. 733, inv. 1, d. 337, f. 3.
81 ANRM, F. 733, inv. 1, d. 337, f. 1.
82 ANRM, F. 733, inv. 1, d. .320 , f. 4.
83 ANRM, F. 220, inv. 1, d. 832.
84 S crisoare din 23 februarie 1812 (Ciocanu Sergius, Mănăstirea de pe Vişnevăţ şi Căpriana – aşezăminte monastice distincte. Poiene şi priseci, în Tyragetia, vol. I (XVI), 2007, nr. 2, p. 40-41); Document din 13 februarie 1812 (ANRM, F. 733, inv. 1, d. 473, f. 1); Scrisoare din 25 aprilie 1812 (ANRM, F. 733, inv. 1, d. 607, f. 1); Sofronie este menţionat şi la 28 aprilie 1812 (vezi: Tomescu C., Tablou de 40 mănăstiri şi schituri din Moldova şi cu arătarea moşiilor ce aveau ele în 1812, în RSIABC, Vol. XXIII, 1903, p. 313- 314).
85 T omescu C., Diferite ştiri din arhiva Consiliului Eparhial Chişinău, în AB, 1932, nr. 4, p. 281
86 Ibidem, p. 12-14.
87 C hilă – unitate de măsură a cerealelor în evul mediu egală cu 500 kg.
88 T omescu C., Diferite ştiri din Arhiva Consiliului Eparhial Chişinău, în AB, 1937, n. 1-4, p. 12-14.
89 Ibidem, p. 111-112.
90 ANRM, F. 205, inv.. 1, d. 62, f. 18.
91 T omescu C., Diferite ştiri din arhiva Consiliului Episcopal Chişinău, în AB, 1937, nr. 1-4, p. 12-14
92 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 3223, f. 70; Mihail Paul şi Mihail Zamfira. Acte în limba română tipărite în Basarabia. Vol. I, 1812-1830, Bucureşti, 1993, p. 314.
93 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 6202, f. 9-10.
94 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 1733; Paul Mihail consideră că acelaşi Gavriil devine arhimandrit al Căprianei încă în 1813 şi că ocupă acest scaun până în 1832. Din păcate cercetătorul nu aduce careva argumente, care ar confirma cele arătate (Mihail P., Fapte trecute şi basarabeni uitaţi, Chişinău, 1992, p. 332; ANRM, F. 205, inv. 1, d. 6202, f. 9-10).
95 Mihail P., Biblioteca Societăţii istorico-arheologice din Chişinău, în Mihail P. Mărturii, p. 168.
96 Berechet Şt. Mănăstirea Căpriana, Chişinău, 1928, p. 109: ANRM, F. 205, inv. 1, d. 2134 (scrisoare, 30 decembrie 1818); ANRM, F. 205, inv. 1, d. 3123 (scrisoare, 9 noiembrie 1820); ANRM, F. 205, inv. 1, d. 2802, (document, 18 august 1821); ANRM, F. 205, inv. 1, d. 3801 (raport, 19 decembrie 1821); Mihail P., Fapte trecute şi basarabeni uitaţi, Chişinău, 1992, p. 331-332 (scrisoare, 25 noiembrie 1821); ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4360 (scrisoare, 4 februarie 1823); ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4360 (raport, 9 iunie 1823); ANRM, F. 205, inv.1, d. 4146 (informaţie, 16 iulie 1823).
97 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 6202, f. 9-10 (din docarul Сведения о Архимандритах и настоятелей монастырей Кишиневской епархии за 1829 год).
98 Стадницкий А., Митрополит Гавриил Бэнулеску-Бодони, Кишинев, 1894,, 374 с.; Haneş P., Epoca lui Gavriil Bănulescu-Bodoni, în Haneş P. Scriitorii basarabeni, Bucureşti, 1920, p. 94-146; Mateevici A., Mitropolitul Gavriil (Bănulescu-Bodoni), întemeietorul şi orânduitorul Eparhiei Chişinăului şi a Hotinului, în Mateevici A. Opere, Vol. I, Chişinău, 1993, p. 392-422.
99 Mihail P., Fapte trecute şi basarabeni uitaţi, Chişinău, 1992, p. 334-335.
100 Ibidem, p. 335-336.
101 P aul Mihail, Mărturii, p. 182.
102 ANRM, F. 205, inv.1, d. 5995, f. 1 v. ); ANRM, F. 205, inv. 1, d. 5857 (rugăminte, 1 august 1828); ANRM, F. 205, inv.1, d. 6871 (document, 24 noiembrie 1831).
103 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 6871, fila 1.
104 ANRM, F. 208, inv. 2, d. 246, fila 8 (II).
105 AAŞM, F. 3, inv. II, d. II, f. 61. Exprimăm mulţumiri colegului I. Negrei, care ne-a pus la dispoziţie documentele din Arhiva Academiei de Ştiinţe.
106 ANRM, F. 208, inv. 2, d. 1866, f. 1.
107 Киприяновский Успенский мужеский монастырь, в ЗOOИД, том 11, Отд. 1, 1848, с. 326-327.
108 MEФ, том 1, с. 74-77, док. 29.
109 ANRM, F. 6, inv.1, d. 1105, f. 13.
110 ANRM, F. 208, inv. 3, d. 19, f. 1,5.
111 P uiu Visarion, Mănăstirea Căpriana, în Visarion Puiu, Monastiri din Basarabia, p. 20.
112 Надеждин Н. И., Прогулка по Бесарабии, в Одесский альманах на 1840 год, Одесса, 1839, с. 444.
113 ANRM, F. 208, inv. 3, d. 256, f. 1.
114 AAŞM, F.3, inv. II, d. II, f. 50-52
115 ANRM, F. 208, inv. 5, d. 234, f. 1-2.
116 Ibidem, f. 3.
117 ANRM, F. 208, inv. 3, d. 451, f. 1.
118 AAŞM, F. 3, inv. II, d. II, f. 33-36; f. 40-45; f. 54-56; f. 62-66; f. 67-75; f. 76-85; f. 82-85; f. 90-94; f. 95-100; f. 101-105; f. 113-115. ANRM, F. 208, inv. 1, d. 609, f. 1. AAŞM, F. 20, inv. 5, d. 373, f. 2-4.
119 P uiu Visarion, Mănăstirea Căpriana, în Visarion Puiu, Monastiri din Basarabia, p. 20.
120 Ibidem.
121 Защук А., Материалы, Спб., 1862, с. 203.
122 Калянджи П., Настоятелятъ на Кипряновскиятъ монастиръ Козма Куцаровъ и неговите събратия, (Болград, 1870), 47c.; Ботев Х., Моралът на отците в Киприяновския монастир, в Христо Ботев, „Събрани съчинения”, том 2, София,1971,с. 504-509; Ботев Х., Злоупотребите на висшето духовенство, там же, с. 474-477.
123 Описание рукописей хранящихся в Архиве святейщего Провствующего Синода, том. 11, Вып.11, Спб., 1910, с. 462-463.
124 Ibidem; Сырку П., Из истории сношений русских с румынами, Спб., 1896, с. 12.
125 Balan Pavel, Cetăţile sufletului. Mănăstiri şi schituri basarabene, Chişinău, 2002, p. 123-124.
126 Ladaniuc V., Căpriana, în Moldova Suverană, nr. 257, 1990, p. 4.
127 Пуришкевич М. В., Материалы. Часть 11, Кишинев, 1910, с. 207.
128 Церковная летопись. Местные епархиальные известия. Киприянский монастырь, в КEB, Отд. неофиц., 1873, N 2, с. 79-81.
129 P ostică Gh., Mănăstirea Căpriana (I), în D Rom, 1998, nr. 1, p. 42.
130 P uiu Visarion, Mănăstirea Căpriana, în Puiu Visarion, Monăstirile din Basarabia, p 20.
131 Отчет на 1905 года Кишиневкого Епархиального Комитета Православного Миссионерского Общества, в КEB, Отд.неофиц.,1906, N. 4, с.5.
132 Vezi inscripţia de pe piatra de mormânt (Postică Gh., Mănăstirea Căpriana (I), în Destin, 1998, nr. 1, p. 42).
133 Определение и назначение, в КEB, Отд. офиц., 1891, N 4, с. 44.
134 ANRM, F. 2, R. 1, D. 9587, f. 10.
135 P ostică Gh., Mănăstirea Căpriana (I), în D Rom, 1998, nr. 1, p. 21.
136 Ведомости поступлений в Кишиневский Епархиальный Училищный Совет за время с 15 февраля по 1-е января 1892 г., в KEB, Отд. Офиц.,
1892, N 7, с. 103.
137 ANRM, F. 208, inv. 3, d. 3788, f.1; d. 3789, f. 1.
138 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9587, f. 10.
139 P ostică Gh., Mănăstirea Căpriana (I), în D Rom, 1998, nr. 1, p. 43.
140 P uiu Visarion, Monostirea Căpriana, în Puiu Visarion, Monastirile din Basarabia, p. 21.
141 Frăţiman Şt., Mănăstirile Basarabiei, în Onisifor Ghibu. De la Basarabia rusească la Basarabia românească, Bucureşti, 1997, p. 306.
142 Birdas Emilian, Satul şi mănăstirea Rohia din Ţara Lăpuşului judeţul Maramureş, Ed. Diaconul Coresi, 1994, p. 179.
143 ANRM, F. 208, inv. 19, d. 152.
144 ANRM, F. 208, inv. 19, d. 232, f. 2.
145 Birdas Emilian, Satul şi mănăstirea Rohia din Ţara Lăpuşului judeţul Maramureş, Ed. Diaconul Coresi, 1994, p. 179-185.
146 Vasilescu V., O vizită canonică a IPS Arhiepiscop Gurie în direcţia mănăstirii Căpriana din judeţul Lăpuşna, în Luminătorul, 1921, ianuarie, p. 42-46.
147 S tănoiu D., Congresul de la Căpriana, în BOR, 1924, an. XLII, nr. 6, (516), p. 367.
148 E şanu A., Un document referitor la istoria mănăstirii Căpriana, în RIM, 1993, nr. 1, p. 54.
149 Ladaniuc V., Căpriana, în Mănăstiri basarabene, p. 19.
150 Ibidem.
151 Ibidem.
152 Ibidem.
153 AAŞM, F. 1135, op. 2, inv. 774, f. 1.
154 ANRM, F. 3046, inv. 1. d. 6, f. 13.
155 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 15, f. 138.
156 Ibidem, f. 184.
157 Ladaniuc V., Căpriana, în Mănăstiri basarabene, p. 19.
158 Ibidem.
159 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 24, f. 113.
160 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 29, f. 70.
161 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 29, f. 71.
162 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 34, f. 28. Ladanuic V., Căpriana, în Mănăstiri basarabene, p. 20.
163 Православие в Молдавии, тoм 1, док. 144, с. 617.
164 Ibidem. ANRM, F. 3046, inv. 1, в. 99, fю 118v.
165 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 54, f. 16.
166 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 62, f. 67.
167 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 93, f. 33-36.
168 Православие в Молдавии, тoм 1, док.77, c. 197.
169 Arhiva Curentă a Mitropoliei Chişinăului şi a Moldovei, d. 26, vol. 1, fila 150, 175.
170 Ibidem, f. 125, 126.
171 Ibidem, d. 26, vol. 1, f. 125,126
172 Ibidem, f. 54, 60 .
173 Ibidem, f. 53.
174 Ibidem, f. 12; Conferirea Ordinului Gloria Muncii arhimandritului Platon (nume laic Eugeniu Manole), stareţ al mănăstirii Căpriana, în Monitorul Oficial, 2000, 19 octombrie, p. 36.
175 Сырку П., Из истории сношений русских с румынами, Спб., 1896, c. 48.
176 ANRM, F.220, inv.1. d. 173.
177 ASB, F. Mănăstirea Sfântul Sava din Iaşi, XXIV/10.
178 ASB, F. Episcopia Huşi, XXIV/14.
179 MEF, vol. VI, p. 187-192.
180 MEF, vol. VIII, 1998, p. 90-91, doc. 58.
181 MEF, vol. VIII, p. 103-104, doc.73.
182 ANRM, F. 220, inv.1, d. 432.
183 MEФ, том I, с. 76-77.
184 Стадницкий А., Архимандрит Анфим, игумен Киприанского монастыря (1805-1811), в КЕВ, 1892, 5, с. 106-114.
185 T omescu C., Ştiri catagrafice din Biserica Moldovei în 1809, în АB, 1931, nr. 2, p. 73. Plugaru Ştefan, Candu Tudor, Episcopia Huşilor şi Basarabia (1598-1949)(Istoric şi documente), Iaşi, 2009, p. 88.
186 Vezi, de exemplu, documentul din19 iunie 1813 (ANRM, F. 205, inv. 1, d. 62, f. 18).
187 Fuştei Nicolae, Gavriil Bănulescu-Bodoni. Activităţi la mănăstirea Căpriana, în RIM, 1997, nr. 3-4, p. 110-111.
188 ANRM, F. 733, inv. 1, d. 473, f. 1. În 1816 ieromonahul Antonie va fi strămutat în calitate de egumen la schitul Hâncu.
189 Ibidem, p. 113.
190 P uiu Visarion, Mănăstirea Condriţa, în Puiu Visarion, Monastirile din Basarabia, p. 30
191 Vezi plângerea sa către mitropolitul Gavriil din 6 noiembrie 1812 (ANRM, F. 733, inv. 1, d. 480, f. 1).
192 Ibidem.
193 S ava A., Documente privitoare la târgul şi Ţinutul Lăpuşna, Bucureşti, 1937, p. 264-273.
194 Mihail P., Mărturii, p. 182.
195 ANRM, F. 205, inv. I, d. 1951, f. 1.
196 Berechet Şt., Mănăstirea Căpriana, p. 95.
197 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 5773, f. 1.
198 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 3146, f. 33 r.-v.
199 Vezi de exemplu documentul din 23 iulie 1821 (ANRM, F. 205, inv.1, d. 3146, f. 5.)
200 Mihail P., Mărturii, p. 81.
201 ANRM, F. 208, inv. 2, d. 1866, f. 1.
202 Ibidem, f. 18, 19, 22, 23, 27.
203 ANRM, F. 208, inv. 2, d. 1866, f. 11-13.
204 Надеждин Н. И., Прогулка по Бессарабии, в Одесский альманах на 1840, Одесса, 1839, с.441,
205 Vezi de exemplu documentele: 30 iunie 1847, când sunt tunşi noii monahi Vasile Furtună de 34 ani, Ion Prutean de 47 ani (ANRM, F. 208, inv. 1, d. 256, f. 1), 22 noiembrie 1849 se cere a fi primit la Căpriana un posluşnic de la mănăstirea Hâncu (ANRM, F. 208, inv. 1, d. 375, f. 1), în 29 ianuarie 1849 înaintează cerere de sălăşluire o persoană din Reni (de etnie bulgară) (ANRM, F. 208, inv. 3, d. 451, f.1) ş.a.
206 ANRM, F. 208, R. 3, D. 5, f. 2, 2v.
207 P ostică Gh., Mănăstirea Căpriana (I), în Destin, 1998, nr. 1, p. 41.
208 Mihail P., Mărturii, p. 184.
209 Ibidem, p. 183.
210 P e un „Antologhion”, Mănăstirea Neamţ, 1840, f. 1-39 (Cereteu Igor, Însemnări de pe cărţi vechi din sec. XVIII-XIX. Colecţia Bibliotecii Naţionale din Republica Moldova, în D Rom, An X, 2003, nr. 3-4 (39-40), p. 99, nr. 43. Cereteu Igor, Cartea românească, p. 236, nr. CC XXI).
211 Церковная летопись. Местные епархиальные известия, в КЕВ, 1873, 2, с. 81.
212 КEB,. 1888, №. 3, Отд. оф., с. 91.
213 КEB, 1891, № 7, Отд. оф., с. 105.
214 КЕВ, 1890, № 7, Отд. оф., с.291.
215 КЕВ, 1890, №. 16, Отд. оф., с. 671.
216 КЕВ,1890, № 22, Отд. оф., с. 968.
217 КЕВ, 1891, № 21, Отд. оф.,, c. 324.
218 КЕВ, 1891, № 22, Отд. оф., с. 336.
219 КЕВ, 1900, № 7, Отд. оф., с. 143-147.
220 КЕВ, 1900, № 10, Отд. оф., с. 193.
221 ANRM, F. 208, inv. 3, d. 2953, f. 23-24.
222 КЕВ, 1906, № 47, Отд. неоф., с. 8-11.
223 ANRM, F. 2, inv.1, d. 9587, f. 10-12.
224 ANRM, F. 2, inv.1, d. 9587, f. 11-11 v.
225 Темелски Х., Монашеското братство на Зографския мaнaстир през 40-те и 50-те години на ХХ в., в Светогорска обител Зограф. Том 11, София, 1996, с. 164-168.
226 Ibidem.
227 Ibidem.
228 Frăţiman, Iustin Ştefan, Mănăstirile Basarabiei, în Onisifor Ghibu. De la Basarabia rusească la Basarabia românească, Bucureşti, 1997, p. 306; Jereghie Teodor, Un cuib de duşmani. Mănăstirea Căpriana, în Onisifor Ghibu. De la Basarabia rusească la Basarabia românească, Bucureşti, 1997, p. 315.
229 ANRM, F. 208, inv. 19, d. 152, f. 1.
230 P uiu Visarion, Monastirea Căpriana, în Puiu Visarion, Monastirile din Basarabia, p. 20.
231 Vasilescu V., O vizită canonică a IPS Arhiepiscop Gurie în direcţia, mănăstirii Căpriana din judeţul Lăpuşna, în Luminătorul, 1921, ianuarie, p. 42-46.
232 S tănoiu D., Congresul de la Căpriana, în BOR, an XLII, nr. 6 (519), 1924, p. 366.
233 E şanu A., Un document referitor la istoria mănăstirii Căpriana, în RIM, 1993, nr. 1, p. 54.
234 Bulat T. G., Mănăstirea Căpriana, judeţul Lăpuşna, în Albina, Bucureşti, an. 42, 1939, nr. 14, p. 230.
235 ANRM, F. 1135, inv. 2, d. 3034, f. 3.
236 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 6, f. 37, 39.
237 ANRM, F. P-3046, inv.1, d. 29, f. 71.
238 AOSPRM, F. 51, inv. 19, d. 188, f. 21.
239 AOPRM, F. 51, inv 19, d. 188, f. 59-65.
240 ANRM, F. P-3046, inv. 1, d. 39, f. 80.
241 Православие в Молдавии, том. 1, док. 156, c. 640.
242 Православие в Молдавии, том 1, док. 176, c. 676.
243 Православие в Молдавии, том 1, док. 182, c. 715 и примеч. №. 8, c. 721.
244 Православие в Молдавии, том 2, док. 51, c. 242.
245 Православие в Молдавии, тoм 2, док. 109, с. 446.
246 Православие в Молдавии, том 2, док. 245, c. 674-675.
247 Православие в Молдавии, том 2, док. 293, c. 756-757.
248 Православие в Молдавии, том 2, док. 289, c. 749-750.
249 Православие в Молдавии, том 3, док. 79, c. 199.
250 E şanu A., s.a., Mănăstirea Căpriana, p. 347, doc. 209.
251 Ibidem, p. 348-349, doc. 211.
252 AOPRM, F. 51, inv. 19, d. 188, F. 62.
253 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 101, f. 15.
254 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 101, fila 15.
255 ANRM, F. P-3046,inv. 1, d. 101, f. 21.
256 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 91, F. 1-8.
257 ANRM, F. P-3046, inv. 1, d. 101, f. 21.
258 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 99, f. 118 v.
259 ANRM, F. P-3046, inv.1, d. 130, f. 99
260 ANRM, F. P-3046, inv. 1, d. 130, f. 98.
261 Ladaniuc V. Căpriana, în Moldova Suverană, 1990, nr. 257, p. 4.
262 ANRM, F. P-3046, inv.1, d. 154, f. 48.
263 Православие в Молдавии, тoм 1, c. 474, примеч. 2, док. 112.
264 Ibidem, с. 721, док. 182, примеч. 8.
