Ghidul mănăstirilor și schiturilor din Republica Moldova

Slujba privegherii de toată noaptea în cinstea Sf. Ier. Nectarie de Eghina, la Mănăstirea Sireți

Marți, 21 noiembrie 2017, începând cu ora 22.00, la Mănăstirea „Sf. M. Mc. Iacov Persul” din s. Sireți, r-nul Strășeni, a fost oficiată slujba Privegherii de toată noaptea întru cinstea și pomenirea Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de Eghina, de către soborul preoțesc al așezământului monahal, în frunte cu pr. Arhim. Natanael.

La slujba Privegherii, alături de numeroșii credincioși ai Bisericii și fii duhovnicești ai mănăstirii, însetați de rugăciune și de Împărăția Cerească, a adus laude și rugăciuni ocrotitorului ceresc, Sfântul Ierarh Nectarie, marele făcător de minuni, și Pr. Arhim. Porfirie, Starețul așezământului monahal, mulțumindu-i Sfântului Ierarh Nectarie pentru nemăsurata sa dragoste arătată față de toți.

La sfârșitul slujbei, cei prezenți au avut posibilitatea să se închine la părticele din Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie, care se păstrează cu mare cinste în această sfântă mănăstire.

Sectorul Sinodal „Mănăstiri și viață monahală”