Ghidul mănăstirilor și schiturilor din Republica Moldova

Sărbătoarea hramului mănăstirii de maici „Învierea Domnului” din orașul Briceni

În a treia zi de Paști, marți, 3 mai 2016, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a vizitat în mod tradițional, așa cum o face în fiecare an, mănăstirea de maici „Învierea Domnului” din orașul Briceni pentru a împărtăși cu viețuitoarele și închinătorii sfîntului așezămînt bucuria Învierii lui Hristos, care este și sărbătoarea hramului.

În dangătul praznical al clopotelor, Prea Sfinția Sa a fost întîmpinat în dimineața zilei cu multă bucurie duhovnicească și căldurosul salut pascal „Hristos a Înviat!” de către Preacuvioasa Maică stareță, egumena Daniela, de zeci de pelerini și închinători, și de un sobor mare de slujitori din eparhia noastră și din Ucraina, împreună cu care, într-un duh al păcii și al dragostei a fost oficiată Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie.

Răspunsurile la strană au fost oferite de corul de maici al mănăstirii și de corul parohiei „Sf. Nicolae” din satul Șirăuți, raionul Briceni.

După citirea pericopei evanghelice a zilei, cu binecuvîntarea Ierarhului, un cuvînt de zidire duhovnicească a adresat credincioșilor protoiereul Dimitrie Chirilov, parohul bisericii „Acoperămîntul Maicii Domnului” din satul Berlințî, raionul Briceni.

Serviciul divin a continuat cu înconjurarea în procesiune solemnă, cu citirea pericopelor evanghelice ale Învierii, a bisericii mănăstirii, după care Ierarhul a adresat viețuitoarelor mănăstirii și binecredincioasei adunări un cuvînt de felicitare.

Bucuria Învierii Domnului a continuat apoi la o agapă de sărbătoare oferită de către maici cu mult drag tuturor celor care au pășit în zi de sărbătoare pragul mănăstirii.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni