Ghidul mănăstirilor și schiturilor din Republica Moldova

Restaurarea bisericii „Sf. M.Mc. Gheorghe” din cadrul Mănăstirii Suruceni

Cu binecuvântarea Î.P.S Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove şi avizul Ministerului Culturii al R.M, Mănăstirea Suruceni va demara lucrările de restaurare a Bisericii „Sfântul M. Mc.Gheorghe” (Monument N774, 1785 – încep. sec. XX, Ist. Arhit.).

SCURT ISTORIC, STAREA ACTUALĂ

Mănăstirea datează din anul 1785 fiind ctitorită de către Casian Suruceanu.
În perioada 1825-1828 a fost construită biserica de vară „Sf. M.Mc. Gheorghe”. Biserica dispunea de două cripte, necropola  familiei Suruceanu și a stareților. Episcopul Dionisie Erhan (stareț între 1908-1934) a fost înmormântat în 1943 în respectivul cavou.
În anul 1959, mănăstirea a fost închisă, vandalizată prin distrugerea premeditată a aspectului arhitectural inițial. Au fost demolate turlele decorative, criptele ctitorilor, stareților, dar și pridvorul și clopotnița de la intrare.
În 1991 mănăstirea a fost redeschisă.
Din 1994 au început primele lucrări de reconstrucție a bisericii, fără un proiect specializat, accentul fiind pus pe „refacerea” pridvorului și reproducerea părții superioare a clopotniței, sub formă simplificată și sumară.
O altă intervenție nereușită a fost placarea exterioară cu plăci de tuf „armean” roz, astfel fiind distruse și puținele elemente decorative. Intrarea în ambele cripte-gropnițe nu au fost reconstruite, iar accesul în cripta stareților a fost acoperit.

ARHITECTURA

Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” este construită din piatră, pe plan simetric dreptunghiular. Principalele dimensiuni ale bisericii: lungimea – 20.00 m, lățimea – 15.00 m,  înălțimea  – 17.00 m. Stilul arhitectural este unu eclectic, cu puține detalii decorative din arhitectura clasică. Influența clasicismului este vizibilă atât în frontoanele triunghiulare, cât și în decorul ferestrelor. Compoziția spațială a bisericii este una tipică: pridvor, naos și altar. Altarul este flancat de proscomidiar și diaconicon prevăzut cu ușă de acces din exterior. În compoziția bisericii se află cafastrul și turnul clopotniței. Naosul are două abside (nave) laterale curbe, dându-i bisericii un plan cruciform doar din interior. Bolta naosului este din carcasă din lemn, tencuită și pictată. Arhitectura este în stil neo-clasicist, cu  ușoare reinterpretări în procesul construcției de către meșterii locali, obținându-se un plan cu specific autohton.

LUCRĂRI DE RESTAURARE

Proiectul presupune restaurarea aspectului exterior iniţial prin restabilirea formei originale a clopotniţei, turlelor, cavourilor şi a faţadelor, inclusiv:
1. Soclu, plăci din piatră pentru faţade tip Cosăuţi;
2. Restaurarea faţadei, tencuieli, detalii arhitecturale, cornișe, ancadramente, elemente decorative și cromatici cu metode și materiale identice celor istorice.
3. Reconstituirea acoperișului, a turlelor decorative din tablă de cupru, a crucilor din metal forjat manual.
4. Restaurarea criptelor.
5. Reconstituirea tâmplăriei după modele de epocă. Reconstituirea uşii de intrare, inclusiv ferecăturii. Conservarea și restaurarea gratiilor autentice ale ferestrelor.
6. Restaurarea/reconstituirea tencuielilor, detaliilor arhitectural-decorative interioare și balustradei corului după modele de epocă. Restaurarea bolților interioare ale bisericii conform structurii istorice. Pardosele: Reconstituirea după modelul de epocă.
7. Pereu: Acoperirea pereului cu piatră naturală neregulată.

Autorii proiectului: ASP A. Homa, Arh. S. Homa, Arh. [E. Bîzgu], Arh. V. Veresceaghin, Ing. F. Iordachi / 2016.

DATE DE CONTACT:

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”

Republica Moldova, MD-6827, com. Suruceni, r. Ialoveni
Tel. 0-268-33-262,
Mob. 0-691-89-146

Stareţă: egumena Epistimia (Goncearenco)
E-mail: maica.epistemias@gmail.com

web: http://manastireasuruceni.md/