Axentie Munteanu – starețul de la Mănăstirea Noul Neamţ (Chiţcani) | Mănăstiri și schituri

Ghidul mănăstirilor și schiturilor din Republica Moldova

Axentie Munteanu – starețul de la Mănăstirea Noul Neamţ (Chiţcani)

Ieromonahul Axentie Munteanu de la Mănăstirea Noul Neamţ din Chiţcani a fost trimis în gulag pentru c-a donat Armatei Române 150 de mii de lei, a evacuat peste Prut 30 de călugări, 100 de piese de cult şi rezervele de cereale ale mănăstirii.

Clerul din Basarabia a simţit încă în primul an de ocupaţie, deopotrivă cu toţi locuitorii dintre Prut şi Nistru, „raiul sovietic” instaurat în 1940. Transpunând în viaţă lozinca lui Lenin că „religia este opiu pentru popor”, în cele 12 luni cât au „trebăluit” în Basarabia comuniştii au făcut exces de zel, închizând şi distrugând biserici şi mănăstiri. O bună parte din slujitorii cultului au fost executaţi sau trimişi în Siberia. Lucrurile au fost redresate în cei trei ani de administraţie românească (1941-1944), dar situaţia s-a repetat după 23 august 1944, când URSS a reocupat Basarabia. Mănăstirea de călugări Noul Neamţ din comuna Chiţcani şi stareţul ei, ieromonahul Axentie Munteanu, au simţit pe propria piele tăvălugul bolşevic venit peste Basarabia. Locaşul monastic a fost distrus, iar stareţul a fost condamnat la zece ani de gulag.

Axentie Munteanu (pe numele laic Artemie) s-a născut în anul 1888 în comuna Satul Nou, judeţul Bender, în familia unui ţăran înstărit. De mic copil a lucrat pământul alături de părinţi, dar reuşeşte să termine şcoala primară din localitate. În 1905 intră în ascultare la Mănăstirea de călugări Noul Neamţ din Chiţcani, locaşul de care avea să-şi lege soarta.
De aici, de două ori este înrolat în armata ţaristă. Mai întâi, pentru câteva luni în anul 1910, apoi între 1914 şi 1917, participând la Primul Război Mondial. După demobilizare s-a întors de fiecare dată la Chiţcani. A fost hirotonisit în anul 1920 la rangul de diacon. După 15 ani de monahism, în 1934, a fost ridicat la rangul de ieromonah, iar la 1 august 1936 a fost ales stareţ al mănăstirii. Axentie Munteanu a reuşit să transforme locaşul dintr-o mănăstire cu o datorie de circa 7 milioane de lei în una ce aducea profituri considerabile.

A rămas în Basarabia şi la Noul Neamţ de fiecare dată când a venit urgia. Prima oară, după 28 iunie 1940, şi-a motivat decizia prin faptul că, în calitate de stareţ, nu avea dreptul moral să părăsească mănăstirea, mai ales că aici erau mai mulţi călugări în etate, care nu puteau fi evacuaţi. Din aceleaşi considerente, nu s-a refugiat nici în 1944, ceea ce l-a costat scump.

„UNDE AJUNGE SOVIETICUL, DE ACOLO NU MAI PLEACĂ”

Distrusă aproape complet în primul an de ocupaţie sovietică, aşezarea monastică din satul Chiţcani, judeţul Tighina, avea să-şi revină după luna iulie 1941 graţie politicii promovate de conducerea României, dar şi a eforturilor depuse de stareţ. Astfel, în scurt timp, printr-o campanie de strângere de fonduri de la enoriaşi din Basarabia şi din alte părţi (în acest scop Axentie Munteanu a întreprins vizite la Bucureşti, Chişinău şi Odesa), mănăstirea şi-a recăpătat aspectul avut până la 28 iunie 1940.

Viaţa monahală şi-a reluat cursul normal. Printre donatori s-a numărat şi generalul Ion Antonescu, care a ajutat mănăstirea cu un milion de lei, dar şi guvernatorul Transnistriei George Alexianu. Pământurile, inventarul agricol şi animalele confiscate de sovietici au fost retrocedate.

Necazurile s-au abătut asupra mănăstirii şi asupra stareţului în preajma zilei de 23 august 1944, dar mai ales imediat după. Stabilirea liniei frontului pe Nistru în primăvara anului 1944 a fost simţită de aşezarea monastică. Aici, până la operaţia Iaşi-Chişinău, şi-a instalat cartierul general comandantul Frontului al III-lea ucrainean, generalul Tolbuhin, iar clopotniţa bisericii a fost transformată în punctul central de observaţie. Stareţul şi cei 49 de călugări, dar şi bunurile mănăstirii, au fost evacuaţi în regiunea Odesa.

Revenit în toamnă, Axentie Munteanu găseşte complexul într-o stare jalnică. Încercă totuşi să revigoreze viaţa monahala, dar se confruntă cu numeroase piedici. Îşi exprimă public nemulţumirea, manifestările sale antisovietice fiind documentate de NKVD. Astfel, la întrebarea cum să procedeze cu banii româneşti rămaşi, Munteanu le-a declarat unor enoriaşi: „Puterea se va schimba în curând. Până la Anul Nou sovieticii nu vor mai fi în Basarabia. Vor venii românii şi englezii. Păstraţi leii româneşti”. Tot în acea toamnă, văzând înaintarea vertiginoasă a Armatei Roşii spre Apus, a spus: „Unde ajunge soldatul sovietic, de acolo nu mai pleacă”. Stareţul a interzis strângerea de bani în biserică pentru Armata Roşie.

În luna mai 1945 a refuzat să subscrie la impozitul militar, motivând: „Colhozurile nu au viitor, iar în locul socialismului va veni capitalismul”. „Dacă în Uniunea Sovietică vor conduce comuniştii şi comsomoliştii, atunci mănăstirile şi bisericile vor fi închise. Colhozurile nu-şi justifică existenţa, deoarece nu pot asigura populaţia cu alimente. Nici ţăranul nu este interesat să lucreze în colhoz. Ele trebuie să dispară”, a mai spus părintele.

Stareţul a ignorat şi indicaţia Episcopiei Chişinăului şi a Moldovei de a desfăşura activităţi patriotice, evident cu caracter propagandistic sovietic, în rândurile enoriaşilor, iar la slujbe nu erau pomenite numele conducătorilor URSS şi ale Patriarhiei Ruse.

A EVACUAT ÎN ROMÂNIA ICOANE ŞI CEREALE

Pentru că Noul Neamţ avea statutul de locaş de cult cu renume, un sat din raionul Cimişlia a trimis, în ianuarie 1945, un sol la stareţ pentru a i se da un preot, ca să aibă cine oficia slujbe de înmormântare.

Axentie Munteanu refuză cu amărăciune solicitarea spunându-i delegatului: „Vedeţi că şi în satele din împrejurimi nu sunt preoţi şi ei la fel îşi îngroapă sătenii fără preot. La mănăstire am rămas doar patru preoţi, toţi în etate (din circa 100 câţi erau anterior). Tineretul a fost evacuat. Iată, dacă războiul va fi câştigat de România, Anglia şi aliaţii ei, vor fi preoţi în fiecare sat, iar dacă va învinge Stalin – bisericile vor fi dărâmate, deoarece bolşevicii nu cred în Dumnezeu”. Şi ca un profet a adăugat: „Basarabenii vor fi obligaţi să lucreze pentru stat, iar cei ce se vor împotrivi vor fi trimişi în Siberia”.

Pentru a asigura succesul militar al României, Axentie Munteanu a transmis în 1942 din casa mănăstirii 150.000 de lei, cu titlu gratuit, în fondul Armatei Române. Totodată, executând ordinul administraţiei româneşti, în primăvara anului 1944 Axentie Munteanu a evacuat în România averea mănăstirii, inclusiv o icoană veche cu chipul Maicii Domnului, evaluată la 120 de milioane de lei; circa 100 de piese de cult, evaluate la 150 de milioane de lei; şase perechi de boi; şase perechi de cai; 200 de oi; zece vaci. Pentru a transporta toate aceste lucruri a fost nevoie de 38 de căruţe. De asemenea, au fost evacuate şase vagoane de orz, şase de vin, opt cu grâu şi 12 vagoane cu porumb.

CONDAMNAT LA ZECE ANI DE GULAG

Primul semnal că a căzut în dizgraţia noilor autorităţi a fost dat în luna iulie 1945, când noul Episcop al Chişinăului şi Moldovei, Ieronim, l-a scos din funcţie şi l-a transferat călugăr la Mănăstirea Hâncu.

În scurt timp, la 30 august 1945, a fost arestat. NKVD i-a încriminat „infracţiunea” prevăzută de art. 54/3 – „Întreţinerea de legături contrarevoluţionare cu state străine”, iar ceva mai târziu şi cea prevăzută de art. 54/10, p. 2 – „Agitaţie sau propagandă contrarevoluţionară”, din Codul Penal al Ucrainei. În documentele de reţinere se menţiona că Axentie Munteanu „nu a exercitat niciun fel de muncă în beneficiul statului”. La arest i-au fost confiscate un ceas de buzunar şi două cruci – toată averea pe care o avea.

Timp de două luni a fost interogat de şase ori. Pentru a aduna „probele necesare”, au fost interogaţi mai mulţi călugări şi locuitori ai satului, inclusiv succesorul lui, ieromonahul Filaret Soroceanu. Munteanu era sigur că nimeni nu poate spune despre el nimic rău, iar securiştii îl tot iscodeau despre eventuali complici. Unii dintre cei anchetaţi au confirmat în faţa securiştilor declaraţiile anticomuniste făcute de fostul stareţ, între patru ochi sau în cadrul unor grupuri restrânse. La 5 noiembrie 1945, ancheta preliminară a fost terminată, iar dosarul este trimis în instanţă.

Cu aceeaşi rapiditate, la 11 decembrie 1945, Judecătoria Supremă a RSS Moldoveneşti, în şedinţă închisă, îl condamnă pe ieromonahul Axentie Munteanu la zece ani de muncă în lagăr, cu decăderea ulterioară din drepturile politice pentru un termen de cinci ani şi confiscarea averii personale (la arestare s-a constatat că nu dispune de avere personală). Investigaţia medicală făcută până la judecată a constatat că ieromonahul Axentie Munteanu, la cei 67 de ani, poate exercita munci uşoare. Soluţie acceptabilă pentru a fi trimis în gulag. Alte date biografice nu sunt cunoscute.

Ieromonahul Axentie Munteanu a fost reabilitat de Procuratura Generală a Republicii Moldova la 23 octombrie 1992.

autor: Mihai Tașcă

Sursa: http://www.adevarul.ro/