Ghidul mănăstirilor și schiturilor din Republica Moldova

Nașterea Maicii Domnului, Sărbătoarea Hramului așezământului monahal de la Curchi

„Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1,48)

În această zi, 8/21 septembrie 2016, când întreaga creștinătate drept-măritoare prăznuiește acest moment ziditor de suflet din viața Maicii Domnului, și anume Nașterea ei, Preacuvioșia Sa, Părintele Arhim. Siluan (Șalari), Stareț al Sfintei Mănăstiri Curchi, Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și Viață Monahală” și Protopop de Orhei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie praznicală în catedrala mănăstirii, având hramul „Nașterea Maicii Domnului”.

Alături de Părintele Stareț Siluan au coliturghisit și PC Părinte Arhimandrit Nectarie, Starețul mănăstirii Horăști, PC Părinte Arhimandrit Irinarh, Duhovnic–administrator al mănăstirii Hirova, Prot. mitr. Anatolie Stefanov, Protopop de Ialoveni și un numeros sobor preoțesc din circumscripția Protopopiatului Orhei, cât și din țară.

Praznicul de astăzi ne învață să ne ridicăm la frumusețea divină și să privim frumusețea lumii, a creaturilor, ca urcușul firesc al zidirii spre Făcătorul a toate. Căci prin această unire a cerului cu pământului, realizată de Maica Domnului și adusă de ea în lume, ne înălțăm neîncetat cu ajutorul ei spre desăvârșire, spre asemănarea cu Dumnezeu, Care este adevărul șu frumusețea, izvorul vieții noastre.

Sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului, care înseamnă deopotrivă rânduială dumnezeiască și bucurie omenească, este un prilej de aleasă bucurie duhovnicească pentru obștea Sfintei Mănăstiri Curchi, care își cinstește Ocrotitoarea cerească, dar și pentru fiii ei duhovnicești, care prăznuiesc împreună această bucurie revărsată de Dumnezeu asupra lumii prin Nașterea Sfintei Fecioare Maria.

Și în acest an, înfruntând vremea răcoroasă de afară, la acest moment de mare sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe, au fost prezenţi numeroși credincioşi de toate vârstele, printre care și personalități din lumea academică și reprezentanți ai autorităților statale, care au venit să participe la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie închinată sărbătorii Hramului Sfintei Mănăstiri Curchi, preamărind-o pe Ocrotitoarea întregii creștinătăți cu mare pietate și evlavie deosebită.

După citirea pericopei evanghelice Părintele Arhim. Siluan a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a evocat rolul de ocrotitoare al Maicii Domnului și mult stăruitoare rugătoare pentru toți la Bunul Dumnezeu: „Maica Domnului, cea care este considerată mai sfântă decât toți sfinții… mai înaltă și mai presus decât îngerii și arhanghelii și mai cinstită decât toată făptura, ocrotește întreaga creștinătate și înnoiește viața noastră duhovnicească cu sfântul ei omofor, care esteacoperământul lumii cel mai lat decât norul. Ea este în același timp și cea mai apropiată ca Maică a tuturor, de Fiul Său și de noi, lucru pe care-l cântăm în sfintele biserici: mărirea celor cerești și nădejdea pământenilor…. nădejdea și folositoarea tuturor celor ce aleargă la ea și cer ajutorul ei cel sfânt.”

Totodată, Starețul a amintit și de faptul că ziua de astăzi închinată Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „ne angajează ca noi să aprofundăm și să percepem voința soteriologică și lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu-Tatăl. Chipul rugător al Maicii Sfinte în fața Fiului Său Cel iubit ne descoperă curajul atât de necesar în sufletele noastre pentru a ne apropia cu mai multă încredere de Mântuitorul Hristos, de a fi mereu fiii Învierii (Luca 20,36), casnici ai lui Dumnezeu (Efeseni 2,19) și oaspeții Mirelui (Ioan 3,29)”.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preacuvioșia Sa, după ce a condus într-o ceremonie deosebită procesiunea din jurul mănăstirii, a săvârșit împreună cu soborul preoțesc Te-Deum-ul praznical.

În încheierea serviciului divin, Părintele Stareț a mulțumit autorităților centrale și locale prezente la slujbă, ctitorilor și oaspeților de seamă, precum și tuturor credincioșilor, care au arătat dragoste față de Maica Domnului și față de Grădina ei sfântă din codrii Orheiului, venind astăzi într-un număr foarte mare să o cinstească pe cea care este mijlocitoarea noastră în fața Prea Sfintei Treimi.

Și în acest an, viețuitorii mănăstirii au pregătit pentru credincioșii prezenți o masă a dragostei și a bucuriei frățești și pachete cu daruri în cinstea măreției Praznicului de astăzi.

Sursa: http://manastireacurchi.md/