Ghidul mănăstirilor și schiturilor din Republica Moldova

Ce este o mănăstire?

Mănăstirea este locul unde trăiesc împreună într-o formă de viață monastică mai mulți monahi sau monahii.

Mănăstiri „de sine” și mănăstiri „de obște”

În funcție de tipul de viață monastică adoptat de călugări, o mănăstire poate fi „de sine” sau „de obște”.

Într-o mănăstire de sine, uneori numită lavră, călugării duc o viață monastică semi-anahoretică, adică nu slujesc cu toții împreună toate slujbele, nu mănâncă împreună la toate mesele, ci doar în duminici și sărbători. Uneori, dacă în lavră sunt mai mulți părinți duhovnicești, mai multe grupuri se formează în jurul lor. Odată cu revigorarea monahismului ortodox în secolele IX-X, la Studion (Constantinopol), sub sfântul Teodor Studitul, și la Muntele Athos, sub Atanasie Athonitul, această formă monastică a început a fi descurajată și abandonată.

În mănăstirile de obște călugării fac toate în comun (i.e. „de obște”): slujbele de la biserică, masa, lucrul și toate cele necesare vieții comunității. De aceea, mănăstirea de obște se mai numește șichinovie, un cuvânt considerat arhaic în limba română contemporană, dar care provine din latinescul coenobium, și care la rândul lui este împrumutat din limba greacă: substantivul to koinobion înseamnă „viață în comun”.

Istoric

Deși primele forme de monahism au fost eremitismul [1] și anaroretismul [2], mai ales în deșerturile din Egipt, Siria sau Ţara Sfântă, relativ repede, deja din secolul al IV-lea, în jurul unor mari părinți duhovnicești se strâng mai mulți ucenici. Chilia bătrânului – avva – este lărgită, și ea devine o mică mănăstire, cu viață de obște sau semi-anahoretică.

Astfel, Isaia Pustnicul, trăia cu 12 ucenici în jurul său, formând o mică mănăstire. La fel, sfântul Antonie cel Mare, deși a trăit tot timpul ca anahoret, după ce s-a mutat în Muntele Pispir, cobora din când în când să-i vadă pe frații care trăiau în mănăstire lângă Marea Roșie.

Dezvoltarea mănăstirilor ia un mare avânt cu Pahomie cel Mare și ucenicul său Teodor Chinoviarhul. Mănăstiri cu sute de viețuitori se formează, viața lor este la fel de complexă cu cea a unui oraș sau sat creștin.