Ghidul mănăstirilor și schiturilor din Republica Moldova

Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăț – adevărată ocrotitoare a monahilor și credincioșilor din țara noastră

Mănăstirea Hârbovăț – grădina tainică a Maicii Domnului

În întreg tezaurul spiritual adăpostit de secole de istorica mănăstire Hârbovăț, un loc important și destoinic îl deține Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, reprezentată până la genunchi, ce ține în mâna stângă Pruncul Iisus Hristos, Care binecuvântează.

Mănăstirea Hârbovăț a fost aleasă de Maica Domnului pentru a fi locaș preacinstit al Sfintei Ei Icoane, devenind astfel casă de mângâiere lăuntrică și tămăduire sufletească și trupească pentru mulțimea de suflete a poporului nostru credincios, ce vin la Icoana Ei și-i cer cu credință curată și dragoste ajutorul, începând încă cu sf. sec. al XVIII-lea și până în zilele noastre.

Credința în puterea miraculoasă a Icoanei Maicii Domnului cu Pruncul dumnezeiesc de la Hârbovăț vine încă de la începutul existenței ei în această mănăstire, atunci când a fost salvată de câteva ori din foc în chip minunat, rămânând de fiecare dată neatinsă de flăcări. De atunci, Icoana este considerată drept izbăvitoare și ajutătoare în necazuri atât monahilor, cât și mirenilor, bucurându-se de o cinstire deosebită în țara noastră. Acest lucru se datorează puterii ei sfințitoare care s-a manifestat și se arată și astăzi în nenumărate cazuri și întâmplări din viața de zi cu zi.

După cum ne mărturisește și Părintele Stareț, Arhim. Spiridon (Marin), martor a multe minuni săvârșite de către Maica Domnului, garanția unui viitor promițător și strălucit al țării și al Bisericii noastre este păstrarea legăturii permanente cu Dumnezeu, prin această evlavie populară și credință specială pe care cu mare greu o mai întâlnești astăzi la alte popoare europene.

De asemenea, Starețul ne îndeamnă să luptăm pentru a nu lăsa întunericul să ne stăpânească și să ne păstrăm caracteristicile principale ale identității neamului nostru: frica de Dumnezeu și dragostea față de muncă, cultivând în noi credința, încrederea în Dumnezeu, dragostea față de Biserică și evlavia: „Să urmărim ca scopul și rostul vieții noastre și a toate câte facem să fie drept o slujire a Luminii, a Adevărului și a înfăptuirii dreptății lui Dumnezeu în lume”.

În acest sens, datorită evlaviei deosebite față de Maica Domnului a monahilor, la mănăstirea Hârbovăț, fiecare dimineață începe cu Acatistul înaintea Icoanei Făcătoare de Minuni, care se găsește aici în original., în Biserica de iarnă a mănăstirii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

De asemenea, și în catedrala mitropolitană din capitala țării, unde se află o copie a acestei Icoane, în fiecare zi de vineri dimineață, la ora 7.00, se săvârșește de către ÎPS Mitropolit Vladimir, ierarhii și preoții Bisericii, Acatistul în fața Icoanei Făcătoarei de Minuni a Maicii Domnului de la Hârbovăţ – Ocrotitoarea Moldovei.

Totodată, această Icoană Maicii lui Dumnezeu se cinstește în mod deosebit și în Bisericile din țară, iar la necazuri și primejdii ea este purtată în procesiune cu cântări și rugăciuni prin localități și prin casele credincioșilor, creștinii fiind convinși de valoarea ei deosebită spirituală, valoare ce s-a arătat în decursul istoriei.

Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Hârbovăț rămâne a fi adevărată ocrotitoare și mamă cerească a călugărilor și credincioșilor din țara noastră…

Nădejdea creștinilor, Maică Prealăudată, lauda monahilor și a Moldovei ocrotitoare, vindecă neputințele sufletelor și ale trupurilor noastre, acoperă-ne pe noi cu Cinstitul Tău omofor și mântuiește sufletele noastre!

 

A consemnat: Serghei CRUDU, teolog

Foto: Preot Mihail BORTĂ